În atelierul cu povești: provizii de personaje


Autor: prof. Camelia Maria Vesa
Școala Gimnazială „Teodor Murășanu”, Turda

Se spune că fiecare obiect, persoană sau idee are povestea sa și fiecare în parte ar avea ceva să ne comunice, trebuie doar să zăbovim puțin în preajma lor. Opţionalul “În atelierul cu poveşti” propune un spaţiu de lucru al spiritului liber. Atelierul e văzut ca un loc al fanteziei, al eliberării de încorsetări. Demersul său porneşte de la cunoscut la necunoscut, de la interiorizare (receptarea textului) la exteriorizare (producere de text) fiind valorificată etapa de scriere liberă și ciorna în activitatea de redactare. Prima dintre ele este percepută ca expresie a libertății totale a ideilor – dincolo de constrângerile gramaticale – și a doua ca semn de viaţă, de căutare, o dezordine organizatoare necesară procesului redactării. Poveștile sunt activități milenare. Schema lor narativă este un dat universal cultural care reflectă structura fundamentală a gândirii noastre, de aceea a ajuns să fie din cele mai vechi timpuri o modalitate de organizare a felului în care gândim și înțelegem lumea.
Unul din obiectivele propuse de opţionalul “În atelierul cu poveşti” a fost înțelegerea importanței și a rolului personajului într-un text narativ. Pentru asta, a fost suficient să ne gândim la ce s-ar alege de textele citite în particular sau studiate la clasă dacă ar fi private de prezența protagoniștilor. După faza de sensibilizare, menită să conștientizeze rolul personajului, demersul nostru a urmat trei direcții:
1. Analiza unei galerii variate de personaje literare;
2. Crearea unor personaje proprii, cât mai originale care vor “aproviziona” “cămara” atelierului, devenind bun comun pentru poveștile noastre viitoare;
3. “Distribuirea” acestor personaje în texte personale sau în textele colegilor. În etapa a doua a activității noastre, provocarea a fost inventarea unor personaje cât mai originale.
Elevii au fost încurajați să se folosescă de experiențele lor anterioare, de lecturi, dar și de imaginație pentru a da viață unei “ființe” care să-i reprezinte, chiar să nu ezite în a pune o fărâmă din ei, așa cum spunea Gianni Rodari în studiul său, Gramatica fanteziei, “pentru a te cunoaște, e nevoie să poți să te imaginezi.” Așa “s-au născut”: Nicuța-Mămăruța “gimnasta, balerina, pictorița, artista și matematiciana lu’ tata, cu nasul în vânt după vreo poznă și mâinile pline de jeleu multicolor. Avea întotdeauna ultimul cuvânt printr-un “Ztt” scurt, așa că semăna cu o muscă băgăreață ce bâzâia fără încetare trebuind să fie odată plesnită cu un ziar. Pasiunea ei era să ruineze camerele ordonate ale fetițelor cuminți ca mine.” (fragment)