Tratarea diferențiată, cheia succesului școlar


Autor: prof. înv. primar Marinică Florența-Teodora
Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu, jud. Constanța

Pedagogia contemporană admite atât existenţa unor particularităţi psihologice individuale ce deosebesc, în mod evident, persoanele unele de altele, cât şi existenţa unor particularităţi individuale, relativ comune unor grupuri de persoane. Din această perspectivă obiectivă a apărut principiul tratării individuale şi diferenţiate a elevilor. Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării exprimă necesitatea adaptării dinamice a încărcăturii cognitive şi acţionale a conţinuturior şi strategiilor instructive educative atât la particularităţile psihofizice ale fiecărui elev, cât şi la particularităţile diferenţiate, relativ comune unor grupuri de elevi, în vederea dezvoltărilor integrale ca personalitate şi profesionalitate.
Individualizarea învăţării (tratarea individuală) exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate, cât şi pe cele mai puţin înzestrate. Tratarea diferenţiată rămâne o necesitate de necontestat susţinută de cauze cunoscute, generale şi situaţionale, care în principiu, se leagă de particularităţile individuale ale elevilor, de care nu putem să nu ţinem seama, dar şi de mediul socio-familial din care provin elevii. Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă şi ar fi păcat ca prin acţiunea noastră să uniformizăm aceste individualităţi. Prin urmare, tratarea diferenţiată a elevilor trebuie să capete o accepţiune mai generoasă, ea devenind o calitate a managementului educaţional situaţional, o abilitate a învăţătorului în dezvoltarea personalităţii fiecărui copil.
Este normal să pornim întotdeauna de la punctele forte ale elevilor şi ale noastre, ca învăţători, cum ar fi: ce ştie elevul, ce poate să facă, ce înclinaţii/aptitudini are, de ce abilităţi didactice dispunem. Individualizarea şi tratarea diferenţiată a elevilor constituie două dintre strategiile principale de ameliorare a randamentului şcolar şi de înlăturare a insucceselor. Strategia individualizării şi diferenţierii conduce la o gamă foarte variată de forme de lucru şi modalităţi de organizare a activităţii de învăţare.

Se impune ca învăţătorul să gândească asupra modalităţilor de îmbinare a celor trei forme de activitate-frontală, în grup şi individuală, iar în cadrul fiecăreia dintre acestea asupra unor sarcini unitare, gradate însă prin conţinut şi mod de realizare. În raport de capacităţile fiecărui elev, de cerinţele programei şcolare se pot formula solicitări implicând niveluri de efort diferite: recunoaştere, reproducere, integrare, transfer, creativitate. Important este ca în toate formele de activitate pe care le desfăşoară elevii (frontal, pe caiete, în grup, pe fişe individuale), învăţătorul să urmărească aplicarea întregului sistem diferenţiat al variabilelor acestor activităţi: obiective, conţinuturi, moduri de realizare a sarcinilor, forme de evaluare etc. (fragment)