Studiu de specialitate – Testul formativ – instrument și metodă de evaluare a rezultatelor școlare


Autor: prof. Doina Andrei
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău

Test pedagogic de cunoştinţe, test docimologic sau simplu test sunt termenii care se folosesc pe larg în practica evaluativă şi desemnează instrumentul şi metoda de evaluare având itemul ca element specific, caracterizat de o obiectivitate mai mare în aprecierea rezultatelor şcolare în raport cu alte metode de evaluare didactică. La unele denumiri se remarcă o relativă noncorcordanţă între denumire şi conţinut sau o limitare a ariei de cuprindere. Astfel, testul de cunoştinţe, aşa cum rezultă din denumire, s-ar limita, în principal, la rolul său de a verifica progresele şcolare în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea informaţiilor achiziţionate de elev în procesul educaţional, eventual modul de folosire a cunoştinţelor dobândite.
Cu alte cuvinte, testele de cunoştinţe se raportează strict la conţinuturile de învăţat. Unii autori, sesizând aria de aplicabilitate restrânsă a testelor de cunoştinţe, încearcă să extindă sfera acestora prin includerea şi a altor categorii de teste, de exemplu, a „testelor formative”, folosite, cu precădere, la formarea şi evaluarea capacităţilor/competenţelor. După G. De Landsheere, testul formativ are drept ţintă să identifice situaţiile în care elevul întâmpină dificultate, în ce constă aceasta şi care sunt căile de depăşire [1, p. 29].

I. Jinga şi A. Petrucu consideră că evaluarea prin teste formative „este un fel de barometru pentru profesor şi elev, deoarece le indică pe tot parcursul instruirii unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale” [3, p. 78].
În comparaţie cu alte tipuri de teste, testul formativ are unele avantaje:
se caracterizează printr-un grad de obiectivitate sporit, fapt ce rezultă din corelaţia optimă ce se realizează în proiectarea acestuia între obiectivele formative, conţinuturi şi itemi (probe);
oferă posibilitatea de a dezvolta cunoştinţele şi capacităţile;
permite a obţine unele informaţii imediate şi operaţionale cu privire la performanţele elevilor;
prezintă rigurozitate în evaluarea formativă şi în aprecierea modului de rezolvare a problemelor şi sarcinilor de evaluare;
dezvoltă capacitatea de autoevaluare la elevi;
cuprinde aspectele esenţiale din conţinuturile de învăţământ aferente obiectivelor.

Printre limitele testelor formative, I. Jinga, V. Ştefănescu remarcă „dificultăţile care apar în construcţia itemilor şi, în general, efortul relativ mare pentru realizarea unui test formativ şi posibilitatea apariţiei fraudei prin comunicarea modului de rezolvare a itemilor pe timpul susţinerii probei de verificare” [3, p. 61], cu atât mai mult în cazul în care testul se aplică pentru prima dată. V. Pavelcu enumeră printre dezavantaje: imposibilitatea de a atinge capacitatea de organizare a cunoştinţelor, încurajarea metodelor deficitare de învăţare, consumul mare de muncă necesară elaborării [4, p. 26]. (fragment)