Studiu de specialitate – Oralitatea exprimării la Ion Neculce


Autor: prof. Frățilă Maria
Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj

Continuând activitatea lui Miron Costin, Ion Neculce, prin ,,Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija – Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, fixează evenimentele din Moldova din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Principalul izvor folosit este ,,Letopiseţul anonim al Ţării Moldovei” (1661-1709). Anumite amănunte, reproducerea unor documente şi ştiri exacte despre alte ţări au dus la concluzia că Neculce a mai folosit şi alte surse, în special acte şi rapoarte oficiale. În rest, este vorba de evenimente contemporane, la care, parţial, autorul a fost şi martor ocular.
,,Predoslovia’’ care precede cronica e scrisă, ca şi la înaintaşi, pentru a lămuri scopurile lucrării. Spre deosebire de toţi ceilalţi, el se mândreşte că nu are nevoie de izvoare, faptele sunt ,,scrise’’ în inima sa.
Înaintea cronicii, Ion Neculce aşează o seamă de istorioare şi naraţiuni aparent distincte, intitulate ,,O samă de cuvinte’’. Împreună cu Letopiseţul, cele 42 de legende ale lui Neculce au circulat timp de un secol în manuscris, fiind publicate exact la 100 de ani de la moartea autorului de către Mihail Kogălniceanu în ,,Letopiseţele Ţării Moldovei’’, vol II, Iaşi, anul 1845.
Caracterului memorialistic i se adauga exprimarea de factură vădit orală, care apropie şi mai mult cronica de proza narativă, mai ales de povestire. Neculce descoperă oralitatea populară, la un veac după ce Ureche descoperise scrisul intelectual. El se serveşte de procedee simple şi sobre la fel ca toţi scriitorii populari. Din punct de vedere stilistic, Neculce se aseamănă cu Ion Creangă, în sensul că amândoi utilizează modul povestirii populare, în totală necunoştinţă de procedeele culte (Creangă, deşi le-a cunoscut, le-a ignorat). În afară de Biblie şi de cronicile anterioare este puţin probabil ca Neculce să fi citit alte cărţi, prututindeni el preferând tradiţia orală în locul celei scrise. Ceea ce caracterizează în primul rând expunerea lui Neculce este hazul provenit de cele mai multe ori din ironie, dintr-o dispoziţie serioasă, menită a atrage fin atenţia asupra unui lucru, pe ocolite, cu aerul de a glumi, intenţia fiind de cele mai multe ori de a moraliza. (fragment)