Întrebarea – expresie a setei de cunoaștere


Autor: prof. înv. primar Constantin Ștefania
Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu

Trecerea de la curiozitatea instinctuală la interes de cunoaştere se realizează datorită limbajului, în special a celui verbal. Acest proces începe din preşcolaritate, vârsta întrebărilor, care reprezintă pentru preşcolar pârghia psihică pentru dobândirea cunoştinţelor şi dezvoltarea intelectuală. Foarte important la această vârstă este modul în care observarea este orientată prin întrebări adecvate. Principalul mijloc de a realiza acest lucru îl reprezintă jocul, activitatea dominantă a preşcolarului şi modul primordial de educaţie. Întrebările preşcolarilor determină dezvoltarea din punct de vedere informativ, cât şi din punct de vedere formativ. De aceea interesul de cunoaştere este rezultatul educaţiei, între cele două existând o intercondiţionare. La această vârstă, dinamica dezvoltării intereselor de cunoaştere determină dinamica dezvoltării intelectuale.
Curiozitatea este definită ca fiind forma evoluată a reflexului de orientare şi investigaţie, ea fiind stimulată de cerinţele adaptative complexe la mediu, dar nu numai – un factor determinant îl constituie atracţia imprevizibilului. Datorită acestor aspecte, a fost considerată cel mai activ factor în dezvoltarea mintală a copilului, culminând în perioada 3 – 6 ani, reprezentând vârsta întrebărilor, sub formă de curiozitate proteiformă: cauza unor fenomene; motivele unei afirmaţii; justificarea unor reguli.
Piaget a cuantificat întrebările în întrebări: de loc, de nume, de cauză, de timp, realizând trecerea de la stadiul în care copilul se confruntă propriului său Eu cu lumea înconjurătoare, la stadiul în care cele două realităţi (eu – lumea) se disociază în conştiinţa lui şi apare nevoia de a cunoaşte lumea pentru a o asimila mental, acest lucru devenind o condiţie de bază a tuturor actelor de asimilare intelectuală.
În general, curiozitatea devine mai amplă şi abordează mai pregnant relaţiile dintre fenomene (relaţii de dependenţă, de cauzalitate, de condiţionare, etc.). Marea frecvenţă a întrebării ,,De ce?” la 4 ani constituie un indiciu pentru marea foame de realitate şi de sesizare de relaţii a gândirii copilului preşcolar. Interogaţia îşi schimbă direcţia în funcţie de densitatea şi saturaţia culturală a mediului şi în funcţie de caracteristicile de ,,disonanţă cognitivă” cu care se confruntă copilul, ori acest fenomen nu este neglijabil. (fragment)