Studiu de specialitate – Copiii supradotați și imaginea lor școlară


Autor: prof. înv. primar Drăniceanu Elena Dorina
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Craiova, Dolj

Fenomenul supradotării a fascinat fiinţa umană din cele mai vechi timpuri, dar s-a impus în ştiinţă, mai ales, din 1869 când, Fr. Galton consacră o carte celebră problematicii omului de geniu.
Pentru specialişti sunt încă în actualitate întrebări de genul: Cine poate fi considerat supradotat?, Ce desemnează, de fapt, supradotarea?, Care sunt semnele timpurii ale supradotării?.
Tendinţele contemporane de a defini supradotarea se orientează însă către profilul psihopsihologic al copilului supradotat, ce include comportamente, realizări, relaţionarea socială, relaţia cu şcoală.
“Supradotarea este o dezvoltare asincronică în care abilităţi cognitive avansate şi de înaltă intensitate se combină pentru a crea o experienţă internă şi o iluminare ce sunt calitativ diferite de normă. Această asincronie creşte cu mărirea capacităţilor intelectuale. Unicitatea supradotaţilor îi face în mod particular vulnerabili şi cere modificări în educare şi consultanţă pentru a putea să se dezvolte în mod optim”. (grupul Columbus, 1991, în Morelock 1992).
Se consideră a fi copii supradotaţi cei care au un IQ peste 130, ei reprezentând aproximativ 2% din populaţia statistică.Un copil cu aceste caracteristici este văzut de obicei prima dată de către părinţi, care doresc o testare specializată.
Deoarece copiii supradotaţi prezintă caractertistici particulare de dezvoltare, s-a constituit pretutindeni în lume un sistem educativ care ia în consideraţie aceste caracteristici particulare şi carte pot utiliza enormul potenţial intelectual( şi nu numai), direcţionând educaţia acestor copii în mod deosebit de educaţia de masă. Cea mai bună dovadă pentru rezultatele excepţionale ale sistemului de educare a copiilor supradotaţi sunt realizările de mare nivel de performanţă intelectuală sau de altă natură a participanţilor, şi nu în ultimul rând, încadrarea socială a acestora într-o manieră eficientă, care respectă dreptul la dezvoltare a copiilor supradotaţi.
Se pune întrebarea care ar fi metodele, mijloacele de identificare a copiilor supradotaţi. Instrumentele psihologice cele mai uzuale ce permit identificarea copiilor supradotaţi sunt testele psihologice.Cele mai uzitate sunt Wechsler Intelligence Test fot childern versiunea III şi Stanford- Binet IV. Aceste teste sunt folosite în general pentru copiii obişnuiţi, deviaţiiile de la standard permiţând identificarea copiilor supradotaţi fără a indica gradul şi direcţia supradotării.
O altă posibilitate de a testa copiii supradotaţi este dată de Woodcock Jahason Achievement Test. Testele de acumulare-învăţare cele mai folosite sunt Woodcock Johnsonşi Wide Range. Aceste teste nu măsoară abilităţile, dar se folosesc în completarea testelor de ineligenţă de tip IQ.
La aceste două tipuri de teste se mai adaugă şi testele de creativitate vizuală sau verbală, de exemplu Torance, completând astfel definiţia dată de Renzouli asupra supradotării în teoria celor trei inele( inteligenţă, capacitate de învăţare, creativitate). (fragment)