Metode interactive în clasa pregătitoare


Autor: prof. Bacsadi Barna
Școala Gimnazială Nr. 1 IP – Structura Zăuan

Concepţia modernă asupra educaţiei şcolare presupune folosirea din plin a învăţării dirijate şi spontane şi consideră învăţarea drept acţiunea principală a dezvoltării inteligenţei copilului şi o normare de bază a procesului de largă sociabilizare. Centrarea procesului educaţional asupra copilului se reflectă în abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale şi vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale. Şcoala s-a adaptat perfect cerinţelor noilor generaţii prin abordarea cu succes a unor metode inovatoare de organizare şi desfăşurare a activităţilor, îmbinându-le, în acelaşi timp, în mod armonios cu metodele tradiţionale, fără de care procesul instructiv-educativ ar risca să piardă din conţinut, din informaţii. Creşterea calităţii procesului instructiv-educativ din şcoală, bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de metodele utilizate.
Având în vedere că în clasa pregătitoare principala activitate este jocul, metodele interactive trebuie introduse ca nişte jocuri cu sarcini şi reguli care să fie antrenante, atractive. Copilul are nevoie nu numai de sprijin şi îndrumare, ci şi de libertate şi iniţiativă personală, iar învăţătorul trebuie să înţeleagă, să accepte şi să încurajeze modalităţile specifice prin care copilul achiziţionează cunoştinţe: imitare, încercare şi eroare, experimentare.

Metodele interactive de grup câştigă tot mai mult teren, reprezentând o alternativă la didactica tradiţională în beneficiul copiilor şi al cadrelor didactice în egală măsură. Deci, regândirea educaţiei formale se impune şi ne obligă să schimbăm relaţia cu copiii şi între copii promovând sprijinul reciproc şi dialogul constructiv prin utilizarea de noi strategii. Prin aplicarea acestor metode copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, combina, învăţa lucruri de care vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult.
,,Pălăriile gânditoare”
Metoda „Pălăriilor gânditoare” reprezintă o tehnică interactivă de stimulare a creativităţii iniţiată de Edward de Bono. Participanţilor li se solicită să interpreteze roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt şase pălării gânditoare, fiecare de câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul, iar participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori pentru a gândi din perspectiva acesteia. (fragment)