Lituania – model de sistem educațional în Europa


Autor: prof. înv. primar Nicoli Adrian
Școala Profesională Specială Craiova

Desprinsă din fosta Uniune Sovietică la începutul anului 1990 şi recunoscută ca stat independent în februarie 1991, Lituania este astăzi, la mai bine de 20 de ani de la acele momente, una din ţările cu drepturi depline ca stat membru în Uniunea Europeană. Deşi o ţară mică, ce numără aproximativ 3 000 000 de locuitori, Lituania a reuşit să-şi construiască un itinerariu fericit în evoluţia sa după ieşirea din comunism printr-un demers ce a vizat investiţii în resursa umană şi în special în sistemul naţional de educaţie. Astfel, sistemul educaţional din Lituania este structurat pe mai multe nivele şi anume: educaţie preşcolară, învăţământ general pentru copii şi tineri, educaţie profesională şi de colegiu, învăţământ superior şi educaţia adulţilor.
Există de asemenea 4 niveluri de educaţie şi formare profesională. Pe lângă formele menţionate, sistemul de învăţământ cuprinde educaţia adulţilor, e-Learning şi educaţia pentru persoanele cu nevoi speciale (persoane cu nevoi speciale, elevi imigranţi, copii supradotaţi, elevi cu cerinţe educative speciale). Vizita efectuată în cadrul unui Proiect European de tip Comenius în anul 2011 în Klaipeda, oraş aflat în nordul Lituaniei la Marea Baltică mi-a permis să iau contact cu realităţile sistemului educaţional lituanian şi să înţeleg o parte din mecanismele care fac din învăţământul din această ţară un model pentru multe state europene şi nu numai.
Factorii de decizie de la Vilnius au înţeles foarte repede la începutul anilor 1990 că singura şansă de dezvoltare a ţării, venită după perioadă destul de tulbure pentru istoria ei şi anume zecile de ani de comunism, o reprezintă aşezarea sistemului educaţional pe baze solide coroborate cu investiţii masive în acest domeniu. Astfel, s-a trecut la o restructurare masivă a programelor şcolare care au suferit mari modificări şi au permis celor implicaţi în demersul educaţional să-şi centreze activitatea pe latura formativă a educaţiei. De asemenea, s-au derulat mai multe programe de investiţii în infrastructura şcolară, lucru care a înlesnit accesul la educaţie pentru mulţi dintre copiii proveniţi din familii vulnerabile.
În acelaşi timp învăţământul profesional şi tehnic a primit un suport deosebit din partea guvernului, care a arondat fiecărei şcoli gimnaziale ateliere de lucru, încă din perioada gimnaziului elevii având contact în cadrul diferitelor grupuri de lucru cu infrastructura atelierelor şcolare.
Dar poate cel mai important aspect al sistemului educational lituanian îl constituie atenţia pentru elevii supradotaţi. S-au înfiinţat astfel centre de excelenţă unde elevii cu un bagaj genetic mult peste medie sunt pregătiţi de la vârste fragede pentru domenii care peste ani vor putea aduce plus-valoare economiei micuţei ţări baltice. Ceea ce este foarte important, de asemenea, este şi faptul că resursa umană reuşeşte să acopere cu succes nevoia de educaţie e elevilor, iar acest lucru l-am observat în clasele cu elevi cu cerinţe educative special, unde un profesor de sprijin era arondat la maxim 2 elevi cu deficienţe moderate.
Sunt date pe care le-am “cules” de la faţa locului, date care explică foarte mult din ceea ce înseamnă azi Lituania ca şi nivel de educaţie în Europa. Doar nişte politici realizate conform nevoilor societăţii şi implementate până la capăt, nelăsând loc de experimente au putut reorganiza un sistem educaţional asemănător cu cel românesc, dar care a devenit eficient prin implicarea factorilor de decizie, seriozitate în ceea ce înseamnă investiţiile şi multă muncă din partea celor ce participă la actul educaţional, fie că sunt cadre didactice sau elevi.