Dezastrul de la Certej


Autor: prof. înv. primar Nicoli Adrian
Școala Profesională Specială Craiova

30 octombrie 1971. O zi care, multora dintre noi, nu spune absolut nimic. Dar pentru locuitorii din localitatea Certej, județul Hunedoara, va rămâne ziua în care iadul a coborât pe Pământ. La ora 4.55, digul iazulului de decantare al exploatării aurifere din Certej s-a rupt din senin. Peste 300.000 de metri cubi de steril au ras totul în calea lor, în numai un sfert de oră. Nămolul cu cianuri şi steril s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti, peste 20 de gospodării şi alte construcţii care urmau să facă din Certej unul dintre orăşelele de seamă ale epocii comuniste.
Urmările accidentului ecologic au fost de-a dreptul terifiante. Oficial, 89 de oameni au murit în chinuri groaznice, iar alți 76 au fost răniți grav, purtând pentru tot restul vieții urmele arsurilor provocate de avalanșa de nămol cu cianuri. Spun oficial, pentru că din declarațiile martorilor, astăzi oameni cu vârste respectabile, mai mult de 100 de oameni și-au pierdut viața în acea zi de toamnă a anului 1971.

Nămolul cu cianuri a ras totul în cale (sursa foto: http://www.adevarul.ro)

Deschisă în 1936, exploatarea minieră de la Certej era mândria mineritului aurifer din România comunistă, metoda folosită în exploatarea zăcământului de aur fiind cea cu cianuri, care, deși foarte eficientă, are consecințe aproape iremediabile asupra mediului înconjurător.
Ani lar rând, exploatarea a decurs în condiții absolut firești, dar neglijența autorităților implicate în acea vreme în industria mineritului, verificările făcute în mod superficial de către responsabilii de mediu au condus la cea mai mare catastrofă ecologică produsă în România în perioada comunistă.

Pe lângă pierderile de vieți omenești enunțate mai sus, mediul a fost afectat în mod pregnant, autoritățile luând câțiva ani mai târziu decizia de a împăduri zona în care se afla iazul de decantare pentru a atenua din urmele lăsate de catastrofa ecologică abătută asupra micuței localități Certeju de Sus.
Ce este greu de înțeles, este faptul că, precedentul creat în 1971 la Certej a fost repetat aproape 30 de ani mai târziu, la 30 ianuarie 2000. Lipsa unui control responsabil al securității depozitării acestor materiale reziduale a dus la scurgerea a peste 100 000 de tone de cianuri odată cu ruperea digului de la lacul de acumulare din apropierea localității Bozânta Mare de lângă Baia Mare. Au fost afectate râurile Săsar, Lăpuș, Someș, Tisa și Dunăre înainte de a se vărsa în Marea Neagră. Astfel, importante cantități de pește au murit ca urmare a acestor ape poluate.
Un an mai târziu, la data de 17 ianuarie 2001, dintr-un depozit aflat la marginea municipiului Fălticeni s-au scurs în apa râului Șomuzu Mare, un afluet al râului Siret, mari cantități de cianuri, consecințele fiind la fel de grave ca și la Baia Mare.
Deși există alternative de exploatare care nu pun în pericol mediul precum o fac cele prin intermediul celor care folosesc cianurile, acestea nu au fost luate în calcul de autoritățile de la București.
De aceea, dacă nu se vor lua măsuri în consecință, dezastre precum cel de la Certej din 1971 sau cele de la începutul anilor 2000 sunt foarte probabile să se repete. Iar ceea ce se prefigurează la exploatarea minieră de la Roșia Montană din județul Alba este doar un exemplu în acest sens.