Tipuri de întrebări care stimulează gândirea critică și creativitatea elevilor


Autor: prof. Cristea Cerasela Carmen
Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși

Pentru a-i determina pe elevi să gândească, să rezolve probleme, să găsească soluţii, profesorul trebuie să găsească strategii de a-i implica pe elevi în învăţare şi de a gestiona în mod adecvat astfel de situaţii didactice.
Întrebarea este unul dintre posibilii declanşatori ai implicării elevilor în învăţare. Nu este important doar felul încare formulăm întrebările (cât de clare, de relevante pentru tema discutată sunt ele), ci şi modul în care le ordonăm, succesiunea în care le valorificăm.
Iată câteva dintre cele mai uzuale tipuri de întrebări pe care le poţi folosi la clasă:
– întrebările închise – cele care nu acceptă decât un singur răspuns corect şi verifică modul în care au fost înţelese / învăţate conţinuturile. (Ex.: Care este intriga nuvelei Moara cu noroc? Care sunt personajele episodice ale basmului? Care este definiţia predicatului? etc.)
– întrebările deschise / problematizante – cele care cer o interpretare sau o evaluare a conţinuturilor şi acceptă mai multe răspunsuri. Provoacă gândirea critică şi autonomă a elevilor. (Ex.: Ce semnificaţie are titlul textului? Care este semnificaţia metaforei blagiene „adâncimi de întuneric”? Cum aţi rescrie finalul? etc.)
– întrebările conducătoare – cele care oferă elemente de sprijin în găsirea răspunsului (Ex.: Explicaţi cele două interpretări posibile titlului Competiţia continuă. Ce diferenţe gramaticale şi semantice sunt între ele?)

– întrebările alternative – cele care oferă mai multe variante de răspuns; se formulează când răspunsul este mai greu de formulat individual de către elevi. Astfel de întrebări au rolul de a oferi perspective diferite de abordare a unei probleme.
– întrebările inversate – cele care răspund unei întrebări printr-o altă întrebare (Ex: Elevul: – Cum e corect? Profesorul: – Tu ce părere ai?). Ele au rolul de a provoca gândirea elevilor, de a nu le oferi răspunsuri de-a gata (e comod ca profesorul să dea răspunsul corect, dar e mai benefic pentru elevi dacă încearcă ei diferite răspunsuri şi abia apoi profesorul să le ofere o soluţie).
Eşalonarea întrebărilor se face de obicei dinspre întrebări închise spre întrebări problematizante şi revenirea la întrebări închise pentru a sintetiza cele reţinute. Există însă şi situaţii în care, atunci când discutăm un text literar, putem începe cu o întrebare problematizantă, care să incite elevii spre a se apropia de obscurităţile textului respectiv.
În situaţia în care răspunsul este greşit sau absent putem proceda astfel:
– repetăm întrebarea şi acordăm un timp suplimentar de gândire;
– reformulăm întrebarea prin oferirea unor date suplimentare sau segmentarea unei întrebări complexe în întrebări mai simple;
– în măsura în care răspunsul există, valorizăm aspectele valide;
– oferim unele date suplimentare.
În calitate de principali beneficiari ai comunicării didactice, elevii trebuie să fie încurajaţi să formuleze ei înşişi întrebări, să-şi pună probleme, deci să reflecteze pe marginea fenomenului literar, dar şi a lecţiei propriu-zise.