Rolul activităților extracurriculare în exersarea limbii engleze


Autor: prof. Decianu Cristina
Școala Gimnazială Nr. 17 Galați

Controversata sărbătoare, Halloween, reprezintă pentru profesorul de limba engleză o oportunitate de desfăşurare a unor activităţi extracurriculare menite să stârnească interesul şi curiozitatea elevilor pentru spaţiul anglo-saxon, să dezvolte abilitatea de comunicare în limba străină, creativitatea şi imaginaţia copiilor.
Experienţa de la catedră m-a determinat să acord acestei sărbători interesul cuvenit, în ciuda opiniei unor colegi de cancelarie, care au considerat că nu merită atenţie datorită caracterului păgân şi a conotaţiei religioase negative. Organizarea de diferite activităţi extracurriculare centrate pe Halloween s-a dovedit în timp de un real folos în lucrul cu elevii la clasă. Prin intermediul serbărilor şcolare, a balurilor costumate sau a expoziţiilor tematice organizate cu acest prilej, mi-am apropiat elevii, sădind în ei receptivitate şi interes în lucrul la clasă. Dându-le posibilitatea să îşi creeze singuri costumele, să-şi decoreze spaţiul de desfăşurare a activităţilor, să realizeze planşe, postere, desene sau felinari din dovleci am declanşat în elevii mei o intensă muncă de creaţie, o mare dorinţă de implicare şi reuşită, colaborare şi spirit de echipă. Făcând apel la imaginaţie, copiii au propus lucrări originale şi interesante, concursuri tematice diversificate şi manifestări artistice deosebite.

Evenimentele desfăşurate au vizat implicarea a cât mai multor elevi, de la micuţii de clasa I până la viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a. În funcţie de anul de studiu, abilităţi şi deprinderi, fiecare clasă s-a mobilizat şi a contribuit la realizarea unui moment inedit. Elevii din ciclul primar au exersat limba prin recitare de poezii şi interpretare de cântece dedicate sărbătorii, în timp ce colegii lor mai mari au realizat propriul moment dramatic inspirat de faimoasa familie Addams.

Pe lângă competenţele de producere a mesajelor orale, şcolarii şi-au dezvoltat şi abilităţile de lucru în echipă, de colaborare şi de socializare. Am fost placut surprinsă să descopăr în elevii mei noi talente şi abilităţi de interpretare, dans, punere în scenă a unui moment dramatic sau de regizare a unei serbări şcolare. Dorinţa de reuşită a generat în rândul elevilor dedicarea timpului lor liber activităţii extracurriculare, atragerea şi implicarea părinţilor în organizarea şi desfăşurarea evenimentului. Mândria acestora de a-şi vedea copilul evoluând în faţa colegilor, a cadrelor didactice şi a altor părinţi a determinat o implicare activă a părinţilor în viaţa şcolii şi condiţii prielnice desfăşurării de noi activităţi.
Holul unităţii şcolare s-a transformat şi el cu ajutorul copiilor. Expoziţia de toamnă realizată de către aceştia a însufleţit atmosfera şi a putut fi admirată de toţi invitaţii care ne-au călcat pragul în aceste zile. Bostanii, castanele şi sperietoarea care tronează pe covorul multicolor de frunze de toamnă ne îmbie cu căldură să ne desfăşuram activitatea instructiv-educativă într-un cadru cald, plin de copii inimoşi, interesaţi si dornici de muncă.