Dificultăți de învățare a limbajului receptiv


Autor: înv. Zsiros Gyongyver
Școala Gimnazială Nr.1 Ip-Structura Zăuan

Dificultățile de învățare a limbajului receptiv sunt însoțite și de alte manifestări, ușor de detectat, copilul manifestă ușoare tulburări de motricitate, deficit sporit de atenție, deficit de implicare, atitudine precară, rezervată. Copilul care nu înțelege multe din cele ce se spun în jurul lui este stresat, frustrat și demoralizat. Ameliorarea unor astfel de cazuri este totuși posibilă în școală, dacă sunt depistate la timp și tratate cu multă răbdare, cu numeroase reveniri în explicații.
În cazul dificultăților de învățare a limbajului receptiv, acestea nu mai sunt de construcție și de vorbire ca atare, ci de dezvoltare a limbajului ca fenomen global. Limbajul receptiv sau limbajul comprehensiv asigură receptarea și întelegerea mesajului transmis de emițător. Copiii întâmpină dificultăți pe aria limbajului receptiv mai ales în anumite situații care presupun:
• întelegerea unor formulări mai ample: propoziții dezvoltate și fraze;
• prezenta unor termeni necunoscuți sau abstracți;
• formulări eliptice, cu subînțelesuri;
• expresii stilistice mai elaborate.
În cazul în care un copil prezintă dificultăți de învățare a limbajului expresiv, el trebuie să se identifice prin următoarele caracteristici:
• vocabular restrâns, sărăcăcios, lacunar, ambiguu;
• dificultăți în achiziția de cuvinte noi;
• erori de lexic precum substituiri, argotisme;
• limbaj telegrafic, fraze scurte și simple;
• simplificări sintactice atât ca lungime, cât și ca varietate categorială;
• carențe în formulările verbale nereferențiale;
• limitări în dezvoltarea pe orizontală și verticală a aspectelor pragmatice, a finalităților limbajului;
• omisiuni ale unor elemente-cheie din frază;
• alterarea ordinii sintactice a cuvintelor în frază;
• o anumită rămânere în urmă, în raport cu așteptările vârstei, ca medie normală.
Dificultățile de învățare a vorbirii sau a articulației, sunt cauzate de o inadecvată însușire a pronunției, dar care pot fi remediate printr-o acțiune convergentă determinând:
• reducerea lor odată cu maturizarea și dezvoltarea copilului în activitatea școlară;
• înlăturarea lor printr-o abordare din timp prin metode terapeutice și logopedice;
• corectarea lor doar prin oferirea de modele corecte de vorbire, prin stimularea și încurajarea judicioasă a copilului.