Studiu de specialitate – Analiza lexicală a cuvintelor plasate la nivelul ictusului forte în poezia lui: Al. Macedonski, Șt. Petică, G. Bacovia și I. Minulescu


Autor: drd. Albu Nicoleta-Petronela

Cuvintele așezate la finalul versului poartă o semnificație specială, sunt responsabile de formarea rimei și sunt înnobilate sub efectul ictusului forte. Am cuantificat cuvintele de la finalul versurilor ca număr şi frecvenţă în opera celor patru poeți amintiți în titlu. Primele cca. treizeci și cinci de forme, funcţie de rangul corespunzător din tabelul frecvenţelor, aşa cum apar în poziţia ictusului forte, pentru fiecare autor, sunt prezentate în tabelul următor.

Având în vedere dimensiunea materialului inclus în studiu (Macedonski – 383 de poezii, Petică – 97 de poezii, Bacovia – 272 de poezii, Minulescu – 186 de poezii), o privire asupra cuvintelor enumerate în tabelul anterior poate contura o imagine elocventă a specificului care guvernează opera respectivului autor.
Bogăţia şi diversitatea lexicului macedonskian sunt evidente, aceste caracteristici sunt în sine dovada grijii pe care poetul o acordă construirii textului poetic. Numit de Tudor Vianu meşter al cuvântului, Macedonski a dovedit o preocupare crescândă pentru calitatea compoziției poeziei pornind de la alegerile lexicale făcute şi terminând cu cizelarea versului.
Versurile lui Petică au imprimate în substanţa lor simţul fatalităţii tragice, cum o numea N. Davidescu. Preferinţa pentru oniric este evidentă prin lecturarea cuvintelor implicate în alcătuirea rimei. Universul senin al viselor, impregnate de conştiinţa destinului implacabil, va ajunge definitoriu pentru însăşi soarta poetului dispărut prematur. Particularitatea operei răzbate şi numai din colecţia de cuvinte adunate în tabelul anterior. Viziune estetică cizelată, intelectualizarea emoţiei, minimalizarea realităţii, dimensiunea artificializată a existenţei, în care sentimentul este cel care dă materialitate, sunt coordonatele acestei producţii artistice. Fecioarele palide visează, se roagă, plâng şi mor, întristate şi singure pe lespedea rece a mănăstirilor. Speranţa rămâne doar o pâlpâire şi în final dispare împreună cu muzica, parfumurile, soarele, etc.
Tabelul prezentat mai sus furnizează esenţa paletei lexicale pe care este clădită binecunoscuta atmosferă, tipic bacoviană. O imagine elocventă: mohorâtă, pustie, umedă, rece, singuratică, colorată artificial în tonuri metalice. Tabloul, zugrăvit prin simpla lecturare a selecţiei anterioare de cuvinte, este pustiu, trist, mort, cufundat în noapte, bătut de ploi şi vânt. Violetul nevrotic, negru mortuar şi albul funebru colorează atmosfera rece de toamnă îmbibată de vaporii sufocanţi ai destinului nefericit şi ai nimicniciei umane.
Caracterul declamator al liricii minulesciene, cu inteligenţa şi umorul caracteristic, este principala cauză a popularităţii versurilor sale. Pronumele, în principal la persoana întâi, sunt preferate, de poet în poziţia ictusului forte, vârful clasamentului este ocupat de pronume posesive. Stilul viu, direct şi personal particularizează net poezia minulesciană. Preferinţa pentru verbele la prezent (plouă, ești, vii, mor, ştie, vin, taci) creează sentimentul de spontaneitate. Imaginea generală este de vitalitate.