Studiu de specialitate – Cum arăta Eminescu?


Autor: prof. Nistor Săndița
Școala „Dimitrie Sturdza” – Tecuci

„Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei, / Să nu-I călcați nici umbra, nici florile de tei / Cel mai chemat s-aline din toți și cel mai teafăr / Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr” (Tudor Arghezi, Inscripție pe amfora Lui)
Despre Eminescu s-a scris mult: biografii, monografii, studii critice, istorii literare, etc. Despre viață și despre operă…Însă poetul poate fi cunoscut cel mai bine din opera sa, cuprinsă azi în opt mari volume, publicate de Editura Gunivas: Poezie (vol.I), Proză, teatru, literatura populară (vol.II), Fragmentarium-corespondență (vol.III), Traduceri (vol.IV), Publicistică (vol.V-VIII).
Despre talentul său, de neegalat până astăzi, nu se poate vorbi decât la superlativ. Tudor Arghezi mărturisește despre Luceafărul poeziei românești: „Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o știe oricine citește: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate fi descuiat cu cheile străine. S-au făcut multe încercări, onest didactice, de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decât în românește. Dacă se poate traduce o proză, o povestire, un roman, unde literatura se mărginește, aproape fizic, la tablouri, la personaje și la conture, dominată de mișcarea și de succesiunea cinematecă, poezia nu poate fi tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparține limbii mai mult decât proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici în românește …
Muntele începe de jur împrejur și nu are poteci. Unde nu te poți urca, te uiți și te mulțumești cu câteva imagini vaporoase. Dacă aș râvni să agăț de constelația lui Eminescu o lumină, ar fi o neînchipuită îndrăzneală. Constelația fuge mereu, se depărtează. Cine ar putea să o ajungă?”
Dacă tinerii de astăzi îi cunosc viața și opera într-o mică măsură sau chiar deloc, pentru generațiile anterioare care l-au studiat îndeaproape, Eminescu este și va rămâne poetul nostru național, poetul nepereche. El a reușit să-i impresioneze și pe contemporanii săi, nu numai prin opera sa atât de valoroasă, ci și prin înfățișarea și comportamentul său. Portretul fizic și moral al poetului se poate contura destul de clar din mărturiile contemporanilor. Astfel, una din trăsăturile care impresiona pe cei care îl vedeau pentru prima oară „era frumusețea chipului său, frumusețe ieșită din comun, care prin înălțimea frunții și privirea ochilor, întruchipa, în mod splendid, farmecul poetului de geniu.”
Dar să vedem ce schimbări suportă în timp acest portret al poetului, pornind din perioada adolescenței, trecând prin perioada studenției vieneze, apoi prin perioada activității gazetărești de la ziarul „Timpul” și încheind cu ultimii ani ai vieții!
Din perioada adolescenței, când colinda împreună cu trupele de teatru meleagurile românești (Transilvania) ne-au rămas câteva mărturii ale foștilor colegi de atunci: M. Străjanu, Ștefan Cacoveanu, Ilie Dăianu, N. Densușianu care îl prezintă fiind „ frumos, cu o privire inteligentă”, cu păr mare, retezat, ce trăgea în negru, voce groasă, bărbătească”, „față brunetă” și surâzătoare”, „ochi negri scânteietori”, „copil chipeș”, „cu ochi frumoși și deștepți”.
Mai târziu îl va cunoaște pe Caragiale pe vremea când însoțea trupa de teatru a lui Mihai Pascaly. Iată ce efect a avut asupra lui Caragiale această întâlnire: „Tânărul sosi. Era o frumusețe! O figură clasică încadrată în niște plete mari, negre; o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. „Mă recomand, Mihai Eminescu!” Așa l-am cunoscut eu.”  (fragment)