STUDII TEORETICE PRIVIND AMBALAREA ŞI CONDIŢIONAREA PRODUSELOR


Autor: Funie Ioana – Alina
Masterandă, Specializarea I.E.M.A., Facultatea I.M.S.T., U.P.B.
Conducător ştiinţific: Prof. dr. ing. Napoleon ANDREI

REZUMAT:

În această lucrarea sunt tratate aspecte privind ambalarea şi condiţionarea produselor. Ambalarea este definită ca fiind “operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţie temporară a produsului”. Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiunilor tehnologice prin care produsele sunt grupate în loturi omogene din punct de vedere al calităţii lor.

1   INTRODUCERE

1.1 Conceptia ambalajelor

În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie.

Tot în conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definită ca fiind “operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţie temporară a produsului”.

Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiunilor tehnologice prin care produsele sunt grupate în loturi omogene din punct de vedere al calităţii lor. Condiţionarea se face la locul de producţie, în centrele organizate corespunzător sau la depozite.

Înainte de epoca ambalajului, cele mai multe dintre produse erau vândute în vrac. Apariţia ambalajului modern a fost tradusă în limbajul uzual prin utilizarea unui cuvânt englezesc, „packaging”, adesea preferat asocierii cuvintelor packaging (ambalaj) și packing (procesul de ambalare). Într-adevăr, aceste cuvinte nu țin cont de toate strategiile de creație şi dezvoltare care se află în ambalajul produselor noastre de larg consum.

1.2 Eco-conceptia ambalajelor

Cu toate că preocupările în domeniul mediului datează de mai mulţi ani (1965 în Statele Unite, 1973 pentru primul program de acțiune al Comunității Europene), apogeul a fost atins in Paris, în 1989, si a marcat începutul unei mari cruciade ecologice internaţionale, în care ambalajele au jucat un rol frecvent revelator, uneori de ţap ispăşitor.

Revelator, întrucât ambalajul, indicatorul nivelului de viață al țărilor industrializate, este considerat de anumite persoane drept corolarul fatidic al unei civilizații de consum în masă.

Țap ispășitor, întrucât ambalajul, în cazul în care este poluant vizibil şi efectiv, nu produce în realitate decât 2% din deșeurile produselor în Europa (între 1,4 şi 3,5%, procentul diferind de la țară la țară).

Ambalajul prezintă, de fapt, din punct de vedere ecologic, două constrângeri majore: mai întâi de toate, acesta este produs din resursele terestre (materii prime şi energii) care, pentru cea mai mare parte, nu sunt regenerabile sau sunt, dar din ce în ce mai greu, în timp ce explozia demografică şi dezvoltarea nivelurilor de trai conduce la o cerere din ce în ce mai mare de ambalaje. (fragment)