Educaţia religioasă în învăţământul preprimar şi primar


Autori: prof. Urlea Alina, Gradinita P.P.Nr.25, Timişoara
prof. Urlea Daniel, Lic. Teor. “Nikolaus Lenau”, Timişoara

 Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului din primii ani de viaţă: „Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu” (Vasile Băncilă, „Iniţierea religioasă a copilului”, p. 21). Nu religia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil, deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: „Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 15).

 Educatia religioasa se realizează în familie, Biserică şi şcoală, de către părinţi, preoţi şi profesori. Există o strânsă legătură între aceşti factori educativi, conlucrarea lor determinând transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare. O educaţie temeinică şi durabilă este cea începută în familie, încă din fragedă copilărie, continuată în şcoală şi consolidată prin diferite activităţi ce se derulează în Biserică şi societate. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii, al promovării valorilor morale, al iubirii de Dumnezeu. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun, ascultător, harnic, răbdător, iubitor de dreptate şi adevăr. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă, iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet”.

Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii. De-a lungul secolelor, educaţia a fost strâns legată de religie. În Antichitate, în Orient, şcolile funcţionau în general pe lângă temple. În Occident, mănăstirile erau centre de cultură pe lângă care funcţionau şcoli, atât pentru viitorii clerici (şcoala interioară), cât şi pentru laici (şcoala exterioară). În ţara noastră încă din sec. al XI-lea existau şcoli pentru pregătirea preoţilor pe lângă mănăstiri şi centre episcopale, cu predare în limba latină, greacă şi slavă. Prin educaţia religioasă trebuie să realizăm de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea ne ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi şi materializarea în comportamente integratoare în viaţa comunităţii din care facem parte şi a societăţii în ansamblu.

Educaţia  moral-religioasă trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă în familie.  Apoi se continuă potrivit nivelului de înţelegere  a copilului pentru  a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Omul reprezintă cea mai frumoasă realizare din creaţie, de care însuşi Dumnezeu este mândru. Sufletul este esenţa personalităţii, îl reprezintă pe om. (fragment)