Etica ştiinţifică (baza şcolii pentru viitorul ţării)


Autor: prof. Arghirescu Alexandru

Etica ştiinţifică respectă regulile ştiinţei moderne

Etica ştiinţifică respectă regulile ştiinţifice moderne de stabilire a adevărului (de unde îi vine şi numele). Deci trebuie acceptată în primul rând metoda ştiinţifică modernă de stabilire a adevărului, deoarece cu ea se deduce etica ştiinţifică. Această metodă a evoluat plecând de la următoarele două metode ale vechilor greci:

[1] Metoda teoretică: Se pleacă de la nişte premise adevărate şi prin deducţii (inferenţe) succesive care sunt corect conectate logic între ele se ajunge la nişte concluzii deasemeni adevărate.

[2] Metoda senzorială: Adevărul se poate descoperi şi direct prin simţuri. Deci noi vedem că este adevărat sau se aude, se pipăie etc.

Totuşi există multe şi importante adevăruri subtile care scapă atât deducţiilor logicii cât şi simţurilor. Din acest motiv aceste două metode au fost reunite la renaştere în o singură metodă.

[3] Metoda ştiinţifică modernă: Această metodă modernizată creată la renaştere pleacă de la nişte premise iniţiale. Nu se poate deduce vreun adevăr pornind de la nici o premisă. Aceste premise iniţiale sunt numite axiome. Pe unele le ştim de la geometrie, dar nu numai. Aceasta se numeşte axiomatizare. Odată elaborată axiomatizarea unei ramuri a ştiinţei ea se numeşte terminată.

Deci pornind de la axiome se deduc logic concluziile. Dacă aceste concluzii logice teoretice sunt verificate şi senzorial, atunci ele sunt adevăruri ştiinţifice sau legi ale naturii. Verificările senzoriale se fac de regulă intermediate de aparataj tehnic de creştere a sensibilităţii simţurilor. Nu vedem direct, ci prin microscop, telescop, spectroscop, plăci fotografice etc. Deasemeni se fac observaţii sistematice ştiinţifice asupra lumii. De multe ori este necesar să provocăm noi apariţia unor schimbări în lume prin experienţe. Şi nu în ultimul rând o verificare senzorială foarte eficientă este folosirea în practica de zi cu zi a adevărurilor ştiinţifice.

Însă adevărul axiomelor nu se poate deduce logic, deoarece nu au de unde apare premise pentru a concluziona axiomele. Axiomele se pot doar verifica senzorial. Din acest motiv axiomele au o mică doză de incertitudine. Metoda modernă a soluţionat această problemă prin bifurcarea ştiinţei începând de la aceste axiome. Acei oameni care consideră acea axiomă adevărată vor dezvolta o anumită ştiinţă. Ceilalţi oameni care o consideră falsă vor dezvolta altă ştiinţă. Ex: Există o geometrie care acceptă axioma lui Euclid şi o altă geometrie care respimge axioma lui Euclid (geometria pe sferă, pe elipsoid, pe hiperboloid etc.).

Dar majoritatea axiomelor sunt atât de evidente senzorial încât sunt acceptate ca adevărate de către toţi oamenii.

Axioma fundamentală care dă ştiinţa idealistă şi materialistă

Există însă o axiomă care este foarte controversată şi este şi fundamentală: Aceasta este „axioma existenţei sistemelor inteligente transcendentale cunoaşterii ştiinţifice umane obiective”. Dificultatea acceptării ei este cauzată de religii. Aceptarea acestei axiome este imediat suspectată de oameni ca religie. Oamenii confundă sistemele transcendentale cu zeii religiilor. Deci ei cred că ştiinţa idealistă ar fi o nouă religie, dar nu este aşa. Am arătat că acceptarea acestei axiome este în perfectă concordanţă cu metoda ştiinţifică modernă de stabilire a adevărului, deci ştiinţa idealistă este ramura duală a ştiinţei materialiste.

Trebuie avertizat că sunt mulţi care urăsc etica ştiinţifică, deoarece au interesul să înşele lumea. Ei insultă pe intelectualii care o studiază sau o comunică cu epitete ca filozofi tâmpiţi, utopici, moralişti etc.

În consecinţă: Unii oameni (numiţi materialişti) neagă această axiomă. Alţi oameni (numiţi idealişti) o acceptă. Cu alte cuvinte: Cine a creat, crează şi guvernează Universul?

[1] Materialiştii cred că Universul a exista în trecutt de la minus infinit, există în prezent şi va exista şi în viitor pînă la plus infinit. El nu este guvernat de cineva. Se deduce că şi legile naturii nu sunt create de cineva, deci că şi ele există ca şi Universul de la timpul minus infinit şi vor exista până la plus infinit. (fragment)