Studiu de specialitate privind educaţia ecologică la nivelul învăţământului primar


Autor: prof. înv. primar Matei Ancuţa
Școala Gimnazialǎ Rugineşti, Vrancea

 Şcoala prin destinaţia şi rolul său asigură cadrul adecvat în care se desfăşoară un complex de formare a elevilor, sub cele două laturi ale sale: cea instructivă şi cea educativã. O cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers didactic constă în pregătirea elevilor cu o concepţie şi conduită ecologică bună, obiectiv de mare actualitate şi importanţă pentru calitatea vieţii. Apărarea mediului înconjurãtor a devenit un exerciţiu de practică socială, iar  şcoala trebuie să facă acest exerciţiu social cu întreaga populaţie şcolară care „mâine” va avea răspunderi mari şi concrete în gestionarea raţională a tuturor condiţiilor de mediu natural şi social. Ea este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie pentru frumuseţile naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de apărare, conservare şi dezvoltare a mediului înconjurător – condiţie de viaţă civilizată şi sanătoasă.

Acţiunea formativă a şcolii se validează între altele şi prin realizarea unui echilibru dinamic al elevului cu el însuşi, cu ceilalţi din apropiere sau de mai departe şi nu pe ultimul plan cu mediul natural.     

De aceea se impune, încă din clasele primare ca elevul să cunoască formele de viaţă existente în mediul înconjurător şi să înveţe să le ocrotească.

În învăţământul primar, pentru educaţia ecologică nu sunt alocate ore speciale, aceasta realizându-se prin orele de ştiinţe ale naturii şi prin tratarea interdisciplinară a temelor legate de protecţia mediului sau prin alegerea unui opţional care să aibă în studiu o temă de ecologie. Cunoaşterea naturii, a mediului înconjurător, cu toate fenomenele sale biologice şi nebiologice este necesarã pentru formarea unor noţiuni, idei, convingeri, raţionamente, a unui comportament adecvat şi a conştiintei ecologice.

În acest sens un rol important îl au cultivarea intereselor copiilor pentru mediul înconjurător, dezvoltarea spiritului de observaţie şi înarmarea elevilor cu unele deprinderi de observare corectă şi sistematică a realităţii înconjurătoare, iar principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoştinţelor despre natură este contactul direct, nemijlocit şi organizat cu obiecte şi fenomene din mediul apropiat de viaţă, pentru ca pe această bază să se realizeze în mod progresiv cunoaşterea mediului mai îndepărtat şi a fenomenelor generale.

Rolul major revine dascălilor care, încă de la intrarea copiilor în şcoală, îi vor ajuta să conştientizeze că toţi oamenii au datoria protejării mediului în care trăiesc. În cadrul lecţiilor la care se preteazã educaţia ecologică sau în cadrul activităţilor extracurriculare elevii trebuie dirijaţi să cunoască şi să ocrotească elementele mediului înconjurător, să iubească plantele si animalele, să adopte un comportament adecvat raportat la mediul în care îşi desfãşoară activitatea şi să ia atitudine faţă de cei care încalcă regulile.

     Din perspectivă  pedagogică, educaţia ecologică vizează formarea conştiinţei şi conduitei ecologice, a profilului ecologic al subiectului uman, proiectat şi realizat atât la nivel teoretic cât şi la nivel practic.

     Obiectivele educaţiei ecologice vizează:

–    formarea conştiinţei ecologice cu cele două componente: cognitivă şi afectivă.

– formarea conduitei ecologice – formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de  comportament ecologic. (fragment)