Fibre textile de înaltă performanţă cu destinaţii speciale


Eleva: Vasile Andreea
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău
Coordonator: prof. Doina Andrei 

Progresele realizate în ultimele decenii în domeniul tehnicii au impus producătorilor de fibre noi categorii de fibre polimere sau anorganice cu performanţe ridicate, care să satisfacă exigenţele beneficiarilor. O cerinţă deosebită este cea a realizării unor echipamente de protecţie împotriva temperaturilor ridicate, a aprinderii şi extinderii flăcării, a radiaţiilor de joasă şi înaltă energie (radiaţii UV, IR, X, α β γ, cosmice etc.), a agenţilor chimici corozivi, a gazelor toxice şi a celor utilizate în războiul chimic şi bacteriologic etc. Fibrele performante nu sunt utilizate numai ca materiale de protecţie, ci şi sub formă de compozite (materiale mixte), în domeniul construcţiilor industriale, aerospaţiale, în electrotehnică şi electronică, în agricultură, în industria alimentară, precum şi în medicină. Pentru a răspunde acestor imperative, cercetările mondiale în domeniul fibrelor sintetice s-au axat pe sinteza unor polimeri, a căror structură chimică să satisfacă o serie de proprietăţi specifice domeniului de utilizare.

Printre primele fibre termorezistente şi neinflamabile se numără cele realizate de firma DuPont de Nemours (S.U.A.), după anii 1950, sub denumirea de Nylon HT1 (poliamidă de înaltă tenacitate), ulterior cunoscute sub denumirea de NOMEX. Aceste fibre au fost utilizate la confecţionarea costumelor cosmonauţilor de pe navele spaţiale GEMINI 3, 6 şi 7. Această nouă fibră a impulsionat o largă activitate de cercetare, care a condus la realizarea unei clase noi de fibre, cea a ARAMIDELOR.

În afara acestei clase şi a altora înrudite s-au mai realizat şi alte categorii de fibre termorezistente, cum ar fi: fluorofibrele, fibrele fenolice, fibrele elemento-organice, anorganice ş.a. Performanţe s-au realizat nu numai prin crearea de noi polimeri, ci şi prin perfecţionarea tehnologiilor de obţinere, mai ales după post-filare, în procesele de etirare când, în condiţii speciale, se obţin grade de orientare a catenelor macromoleculare, până la orientarea totală. Toate aceste inovaţii ale ştiinţei constituie „străpungeri tehnologice”, care conduc la progrese succesive pentru realizarea unei categorii de fibră ce satisface pe deplin exigenţele pentru care aceasta a fost creată, considerându-se, din acest punct de vedere, ca o „fibră ideală”. În acest cadru general al evoluţiei performanţelor în cercetarea ştiinţifică şi în tehnologiile noi, se pot plasa şi realizările de excepţie din domeniul fibrelor chimice cu destinaţii speciale.

Deşi domeniile de utilizare a fibrelor performante sunt practic nelimitate, dezvoltarea lor este încă limitată de costurile materiilor prime de bază şi a metodelor tehnologice de obţinere care sunt foarte mari, în raport cu costurile generale ale fibrelor sintetice clasice.