Studiu de specialitate – Metode didactice – Demonstrația


Autor: prof. înv. primar Petrescu Bogdan – Cristi
Școala Gimnazială Curtișoara

În accepţiunea clasică, demonstraţia este metoda cu ajutorul căreia învăţătorul prezintă elevilor obiecte şi fenomene reale, ca şi imagini ale acestora, cu scopul cunoaşterii pe cale senzorială a mediului înconjurător; asigurării unei baze perceptive pentru asimilarea noţiunilor, conceptelor, principiilor şi legilor specifice ştiinţelor; uşurării aplicării în practică a metodelor de lucru specifice ştiinţelor.
Problema înnoirii metodei demonstraţiei constituie terenul de afirmare a mai multor orientări care constau în: distribuirea materialului didactic elevilor, individual sau pe grupe mici, aceasta devenind izvor de informaţii; acţionând asupra materialului, elevii ajung la concepte, principii, legi; evidenţierea caracterelor esenţiale, generale şi specifice, ale obiectelor şi fenomenelor; aplicarea demonstraţiei prin depăşirea cunoaşterii senzoriale cu ajutorul schemelor care înlesnesc însuşirea unor noţiuni abstracte.
Demonstraţia eficientă cu ajutorul materialului didactic este condiţionată de respectarea următoarelor cerinţe:
• Pe linia inovării metodei demonstraţiei, materialul didactic reprezintă o sursă de noi cunoştinţe şi generalizări, funcţia de concretizare şi fixare a cunoştinţelor expuse de învăţător trecând pe un plan secundar. Cu toate acestea, este absolut necesar ca folosirea sa să se facă atât în asimilarea, cât şi în verificarea şi fixarea cunoştinţelor.
• Demonstraţia cu ajutorul materialului didactic, atunci când în clasă există un singur exemplar, se poate face în două moduri:
 Când se foloseşte un material ale cărui dimensiuni permit observarea sa de către întreaga clasă, acesta se expune în aşa fel încât să poată fi observat şi analizat de către toţi elevii. Aceştia sunt dirijaţi de învăţător să descopere şi să fixeze trăsăturile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor cu ajutorul materi-alului respectiv.
 Când materialul didactic are dimensiuni mici (cum ar fi cochilia unui melc), învăţătorul trece cu materialul pe la fiecare grupă de elevi, stimulându-i să observe o serie de caractere ale sistemelor demonstrate sau a substitutelor acestora. Este contraindicat să se lase materialul să treacă din bancă în bancă, în timp ce învăţătorul îşi urmează explicaţia.
Demonstraţia cu ajutorul materialului didactic se poate face în formele prezentate în continuare:
1. Demonstraţia cu ajutorul materialului natural
Demonstraţia cu ajutorul materialului natural (corpuri, substanţe, vieţuitoare vii sau naturalizate, plante din ierbare, animale împăiate) determină formarea la elevi a unor cunoştinţe precise şi clare. În mod special, demonstraţia folosind materialului biologic viu în mediul său de viaţă (plante pe lotul şcolar, în parc sau în pădure; peşti şi amfibieni în acvariu sau acvaterariu) face posibilă descoperirea de către elevi a unor trăsături specifice ale acestor organisme, ca şi cunoaşterea adaptării lor la mediul de viaţă.
2. Demonstraţia cu ajutorul experienţelor
Asimilarea şi fixarea noţiunilor despre schimbarea stărilor de agregare şi despre funcţiile vieţuitoarelor se face cu mai multă uşurinţă prin observarea de către elevi a unor experienţe pregătite de către învăţător atunci când nu există posibilitatea montării şi executării acestora de către toţi elevii. Atunci când experienţa este de lungă durată, se pregăteşte înainte de lecţie, pentru ca elevii să observe procesele şi fenomenele studiate. în cadrul lecţiei, după ce prezintă scopul experienţei, învăţătorul montează din nou experienţa, pentru a-i face pe elevi să înţeleagă etacee parcurse în realizarea acesteia. El trebuie să stăpânească tehnica de lucru în aşa fel încât să poată obţine rezultatele aşteptate, convingând elevii de realitatea procesului studiat şi de capacitatea sa de experimentare. (fragment)