Studiu de specialitate – Cunoașterea psihologică a elevului în contextul predării integrate


Autor: prof. înv. primar Vișcă Maria Cristina
Școala Gimnazială Coțofănești

„Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume…” (din Child”s Appeal, Mamie Gene Cole)
Cunoaşterea psihologică a copilului este pentru dascăl o necesitate în ceea ce priveşte înţelegerea personalităţii acestuia, care, în această perioadă a şcolarităţii mici, este definită de o serie de modificări pe mai multe planuri. Din punctul de vedere al dezvoltării psihice în această perioadă se dezvoltă gândirea şi limbajul, se face trecerea treptată la cunoştinţele logice, la exprimări sub forma judecăţilor şi raţionamentelor. De aceea la această vârstă se pun bazele vorbirii şi scrierii corecte, dar şi ale unui comportament civilizat (Jinga, 1999). Din punctul de vedere al dezvoltării intelectuale, autorul J. Piaget, încadrează această perioadă în stadiul operaţiilor concrete (între 6-7 ani), stadiu ce este caracterizat de ,,interiorizarea activităţii externe care, pe plan mintal, devin operaţii concrete ce stau la baza formării conceptelor”(Jinga apud Piaget, 1996, pag 72).
Introducerea predării integrate ,care nu are ca referință o disciplină de studiu ci o tematică unitară, comună mai multor discipline, oferă mediul adecvat pentru cunoașterea personalității copilului. Această strategie, ce presupune schimbări în planul organizării conținuturilor presupune și schimbarea ambianței predării si învățării. Competențele emoționale si sociale se dezvoltă treptat și sunt în stransă legatură cu starea de bine a copilului, ceea ce presupune o dezvoltare fizică și motrică armonioasă. Dezvoltarea socială și emoțională reprezintă fundamentul relațiilor si interacțiunilor care dau semnificații experiențelor copiilor.
A cunoaște copilul nu înseamnă doar descifrarea particularităților individuale sau întocmirea unui inventar al tuturor însușirilor psihice, fară realizarea interdependenței dintre ele. Cunoașterea personalității elevului implică ideea de unitate. A întrevedea unitatea în diversitate și complexitatea aspectelor pe care le reprezintă ființa umană înseamnă a lua în considerare caracteristicile fundamentale ale structurii personalității , cat si ale procesului de formare.
A cunoaște înseamnă a studia, a observa, a supraveghea, a înțelege, a trage concluzii nu un act pasiv de înregistrare a unor date. Copilul trebuie să socializeze, să lucreze în echipă, să coopereze cu colegii săi, de aceea abordarea interdisciplinară la această vârstă este foarte importantă. Cadrul didactic are un rol important în formarea elevului. El poate stimula dezvoltarea prin expunerea copilului la stimuli senzoriali și cognitivi, prin implicarea lui în activitați. Dascălul poate facilita învațarea copilului prin interacțiune, poate încuraja curiozitatea și explorarea. Avem puterea de a media comunicarea între elevi, între elevi și adulți, școală și familie, putem aplana conflictele. Și nu în ultimul rând suntem un partener al elevului în activitatea de joc, dar și de învățare, în felul acesta asigurând condiții optime pentru dezvoltare și învațare. (fragment)