Educația incluzivă ca proiect al societății postmoderne


Autor: prof. înv. primar Petrescu Bogdan – Cristi
Școala Gimnazială Curtișoara

Societatea postmodernă este o societate în plină construcţie. Ea derivă logic din noile condiţii produse de revoluţia informatică în care noile tehnologii şi fluxul comunicaţional se schimbă mult mai rapid. Ca o consecinţă, este nevoie de o societate care să aibă structuri flexibile şi discursuri multiple.
Un element important în construirea societăţii moderne revine ştiinţelor socio-umane (sociologie, psihologie, psihopedagogie specială, ştiinţele educaţiei, ştiinţe politice, antropologie, ştiinţe juridice, ştiinţe economice, ştiinţe istorice).
Pentru ştiinţele socio-umane (inclusiv ştiinţele educaţiei) postmodernismul reprezintă un moment de „criză” sau o „ruptură epistemologică” în urma căreia acestea vor suferi mutaţii importante. Principalele critici aduse ştiinţelor sociale actuale sunt:
* Teoriile din ştiinţele sociale sunt logocentrice. Cu alte cuvinte, acestea sunt sisteme de gândire care se legitimează prin referire la propoziţii externe, universal adevărate. Ele sunt din acest motiv bazate pe o logică auto-constituită, sunt circulare, auto-referenţiale şi auto-satisfăcătoare.
* Ştiinţele sociale se bazează pe o paradigmă pozitivistă. Conform acestei teorii există un adevăr unic ce poate fi cunoscut precis cu ajutorul metodei ştiinţifice. După modelul pozitivist ştiinţa evoluează liniar până când se va forma un corp de adevăruri irefutabile. Din perspectivă postmodernă acestea sunt pretenţii absurde, uşor de demontat prin metoda deconstructivistă.
* Știinţele sociale nu au oferit încă soluţii la probleme specifice
* Știinţele sociale se bazează în special pe date „obiective”, artificiale, de laborator, deci nu ţin cont de context şi de diversitatea acestora.
* Ignorarea contextului oferă o validitate ecologică scăzută cercetărilor pozitiviste.
* Prin natura lor modernă şi prin ideologia pe care se bazează, ştiinţele sociale argumentează, justifică şi menţin un discurs favorabil discriminării.
Critica pozitivismului are efecte semnificative asupra educaţiei deoarece presupune restructurări la nivel ontologic, epistemologic şi metodologic.
Din punct de vedere al nivelului epistemologic se observă încurajarea cercetărilor multi-paradigmatice din perspectivă post-pozitivistă, criticistă, emancipatoare, constructivistă şi chiar deconstructivistă.
Cea mai importantă pentru educaţia specială este paradigma emancipatoare deoarece are un dublu scop:
* un prim scop este de a facilita cercetări ce pun în evidenţă modul în care membrii comunităţilor dezavantajate simt discriminarea;
* al doilea scop este empowerment-ul, emanciparea prin ştiinţă a categoriilor defavorizate. (fragment)