Arta de a citi


Autor: prof. Irina-Elena Filimon
Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”, Tecuci

Actul lecturii începe prin a fi o acomodare la alteritatea textului, a cărui fiinţă interioară ni se dezvăluie printr-un proces treptat de apropiere şi se încheie printr-o asimilare benefică de substanţă. “Trebuie să fac opera să retrăiască pentru a o putea iubi, trebuie s-o fac să vorbească pentru a-i putea răspunde”, spunea J. Starobinski.
Cercetătorii propun un model al lecturii, ce conţine: percepţia cuvintelor, comprehensiunea (“abilitatea de a citi rândurile, de a citi printre rânduri şi de a citi dincolo de rânduri”), reacţia faţă de ideile autorului şi evaluarea lor, asimilarea (modul de a utiliza textul).
Percepţia operei nu constituie o simplă înregistrare, ci o activitate constructivă. Malraux spunea că “percepţia stilizează”, ceea ce înseamnă că în momentul în care cititorul ia contact cu opera se produce o învestire, o individualizare a mesajului transmis. Deci, lectorul devine co-autor al operei, fiind de la început nu un spectator pasiv, ci un agent care identifică şi structurează.
Comprehensiunea reprezintă momentul esenţial al lecturii, conţinând acea “negociere a sensului” care se produce treptat, pe măsură ce se înaintează în lectură. Să ne imaginăm procesul lecturii ca pe o călătorie într-un ţinut imaginar, drumul este lung, complex, cu neaşteptate modificări de traiectorie şi cu etape ce decurg necesar una din alta. Pe măsură ce lectorul-călător străbate acest drum, observă cum se clădeşte o lume specifică, sui-generis şi încearcă să-şi adapteze codurile şi cunoştinţele structurilor ei. Această lume nu i se înfăţişează dintr-odată, în totalitatea sa şi, pentru a o înţelege, el integrează semnificaţiile parţiale (ale cuvintelor, propoziţiilor, frazelor) în ipoteze globale pe care le verifică pe traseu. Nepotrivirile îl obligă la reevaluări, iar concordanţele îi confirmă traseul ales.
Se creează astfel o “lume posibilă” având propriul text. Secvenţa iniţială constituie punctul de pornire hotărâtor atât pentru autor cât şi pentru cititor.

Angajat în această călătorie, cititorul caută existenţa unor repere, a unor semnalări specifice, aşa-numitele “chei de lectură” ce pot furniza “instrucţiuni”. “Cheile de lectură” (în viziunea lui Paul Cornea) sunt: mărcile de gen, structurile schematice (organizări secvenţiale tipizate), cuvintele-cheie, semnalări emfatice, prin care autorul îşi face cunoscută opinia). Pe parcursul lecturii, importante sunt şi emoţiile, satisfacţia biruirii obstacolelor sau efectul cathartic. (fragment)