Azi, 13 aprilie, e…


Avem o nouă rubrică: Azi e…

Astfel, conform Calendarului Pământului Azi e… Ziua Internațională a Rock-n-Roll-ului. De la Wikipedia aflăm că Rock and roll (sau rock ‘n’ roll) este un stil muzical originar din Statele Unite ale Americii, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel. Termenul „rock and roll” a fost ințial un termen nautic care însemna legănarea vasului. La sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, muzica gospel și jubilee au cooptat termenul, folosindu-l în sensul de a fi legănat în brațele Domnului. Prima folosire înregistrată a termenului este pe un disc din 1916, „Camp Meeting Jubilee”. Cercetătorul de muzică rock Joseph Burns de la Southeastern Louisiana University susține că prima melodie rock and roll poate fi considerată „That’s All Right, Mama” a lui Arthur „Big Boy” Crudup din septembrie 1946, melodie preluată apoi de Elvis Presley.