Necesitatatea contextualizării istorice şi culturale a fenomenului literar


Autor: prof. Dumitrache Mimi
Grup Şcolar Petru Rareş, Bucureşti 

Noul curriculum la limba şi literatura română are în vedere studiul limbii materne pe baza modelului comunicativ-funcţional, care propune o viziune integrată a celor trei domenii specifice: limbă, literatură şi comunicare. Din această perspectivă, literatura oferă domeniilor limbă şi comunicare un material divers sub aspect textual, lingvistic şi discursiv. Pe de altă parte, cunoaşterea elementelor de construcţie a comunicării, circumscrise domeniului limbii, oferă studiului textului literar sau nonliterar instrumente utile pentru descifrarea, analiza şi interpretarea textelor. Comunicarea este cea care asigură coeziunea domeniilor: literatura este privită ca un act de comunicare, bazat pe un pact între autor şi cititor, iar limba este văzută nu ca finalitate a însuşirii unor reguli sistemice, ci tocmai ca aplicare a achiziţiilor din acest domeniu în receptarea sau în producerea mesajelor.

Aşadar, paradigma comunicativ-funcţională schimbă fundamental accentele. Literatura nu mai este un domeniu static, în care elevii studiază despre texte, ci devine un domeniu dinamic, care presupune pe lângă cunoaştere, şi comunicare. Accentul se schimbă deci dinspre produs (opera literară), spre proces (lectura operei) receptorul intrând într-un dialog deschis cu textul, pe care îl interoghează şi căruia îi oferă răspunsuri personale.

Finalităţile vizate în perioada învăţământului obligatoriu pentru ciclul inferior al liceului  se referă la formarea competenţelor comunicaţionale ale elevilor, la „formarea unei personalităţi autonome, capabile de discernământ şi de spirit critic, apte să-şi argumenteze propriile opţiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având conştiinţa propriei identităţi culturale şi manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică.” (Programa de limba şi literatura română pentru clasele a IX-a şi a X-a, Nota de prezentare)

Continuitatea acestora se observă şi în ciclul superior al liceului, la clasele a XI-a şi a XII-a, când pe parcursul lor se urmăreşte consolidarea competenţelor de comunicare, propunând în plus dezvoltarea competenţei culturale a elevilor. Aceasta implică un demers de contextualizare istorică şi culturală a fenomenului literar şi de aceea se trece de la perspectiva structurală din care au fost studiate textele literare, la abordarea lor pe principiul cronologic. Astfel, programa cuprinde câteva epoci mari, iar fiecare epocă este privită din perspective diverse. În clasa a XI-a conţinuturile din domeniul literaturii sunt grupate în următoarele module: Fundamentele culturii române, Perioada veche, Perioada modernă: A. Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea; B. Perioada interbelică (romanul), urmând ca, în clasa a XII-a, studiul să continue cu: Perioada interbelică (poezia); Perioada postbelică (romanul, poezia, dramaturgia).

Considerăm acest demers foarte util, deoarece favorizează formarea competenţelor de documentare ale elevilor, dar şi a competenţelor de lectură ale unui cititor avizat, capabil să sintetizeze trăsăturile definitorii ale unei epoci culturale şi ale unui curent cultural/literar. De asemenea, elevul va fi capabil să încadreze într-un context cultural larg textele studiate, să identifice apropierile dintre un text literar şi curentele/doctrinele estetice la care poate fi raportat sau particularităţile care îl individualizează în raport cu acestea. (fragment)