Educaţia formală, nonformală şi informală


Autor: prof. Radoi Alina
Şcoala cu clasele I-VIII, nr.1 Găneasa,  Judeţul Ilfov

Îi auzim frecvent pe oameni spunând “ai cei şapte ani de acasă” sau “nu ai cei şapte ani de acasă” Avem aici de-a face cu tipul de educaţie informală. Ce înseamnă aceasta? Cine ne dă cei şapte ani de acasă? Evident, că familia este cea care joacă iniţial rolul de formator al copilului. În afară de familie sunt şi alţii cu care elevul vine în contact şi anume, prieteni, vecini, oameni din parcuri, magazine, mijloace de transport, bibliotecă, loc de muncă sau de joacă, etc Elevul suportă, influenţat fiind de categoriile enumerate mai sus sau prin experienţa zilnică, un proces continuu prin care îşi formează atitudini, valori, abilităţi şi cunoştinţe care se pot modifica de-a lungul vieţii sale. Este o educaţie incidentală, care se petrece fără a avea legătură cu vreo instituţie. Învăţăm ceva, înainte de a trăi acel ceva- auzim spunându-se mereu « eu am trecut prin aşa ceva, nu face ca mine ». Este generalizarea unor experienţe. Mai mult de atât, aceasta educaţie informală (difuză şi fără fond) este diferită de la un elev la altul, depinzând de mediul social din care provine, de grupurile de prieteni pe care le are, etc.

Spre deosebire de aceasta şi total opusă ei, elevul primeşte şi o educaţie formală. Prin educaţie formală înţelegem « sistemul educaţional de tip şcolar, structurat ierarhic, obiectivat în diferite tipuri de şcoli şi cicluri de şcolaritate ». Cei care ne fac această educaţie sunt, desigur, cadrele didactice, persoane cu o anumită calificare, de la învăţământul preşcolar până la învăţământul superior. Este vorba, aşadar, despre un tip de educaţie instituţioanalizat, desfăşurat conform documentelor şcolare (curriculum şcolar, programe şcolare, manuale), a unor orare şi evaluări. Specialiştii în educaţie spun că acest tip de educaţie are şi dezavantaje, cum ar fi « predispunerea către rutină şi monotonie, către memorarea şi reproducerea cunoştinţelor, către centrarea pe conţinuturile şi performanţele subliniate în programe şi mai puţin pe abordarea unor situaţii, fapte de viaţă, rezolvarea unor probleme, etc » Aici aş vrea să subliniez faptul că tocmai de aceea învăţământul modern se vrea mai mult centrat pe elev şi pe atingerea unor competenţe. Elevul ar trebui să ştie pentru a face şi nu să ştie pentru a şti.

În cadrul şcolii, elevii sunt atraşi de către cadrele didactice în activităţi extra-curriculare. Câţi dintre noi nu mergem cu elevii la teatru, opera, operetă, cinematograf, muzee şi alte instituţii capabile să ofere acest tip de educaţie nonformală ? Educaţia nonformală se desfăşoară în astfel de instituţii care au ca scop educaţia, dar nu este şcoală, nu este evaluată social. Dacă elevul studiază « O scrisoare pierdută >> de I.L. Caragiale, la şcoală, înţelegerea operei acestui minunat dramaturg va fi asigurată şi întregită prin vizionarea piesei de teatru respective. Aşadar, educaţia nonformala completează educaţia formală din cadrul şcolii. În felul acesta, cultura elevului se îmbogăţeşte, acesta poate îşi descoperă noi pasiuni. Mersul la teatru, vizionarea unui film, jocurile pe calculator pot fi modalităţi de a-ţi petrece timpul liber. În altă ordine de idei, aceasta educaţie nonformală nu face altceva decât să îmbogăţească spiritual elevul, îi deschide noi orizonturi, îl modelează, îl cizelează, îl implică şi îl face să aibă mai multă încredere în forţele sale. Este exclus ca toate aceste activităţi suplimentare să rămână fără ecou în mintea şi sufletul elevului.

Acest tip de educaţie o poate oferi şcoala individului sau individul lui însuşi. Este o educaţie opţională şi voluntară, accesibilă oricărui om. Răspunde la ceea ce individul are nevoie şi urmăreşte nişte obiective educaţionale.

Ce relaţie se află între cele trei tipuri de educaţie? După cum bine ştim, societatea actuală este dominată şi influenţată foarte mult de televiziune, Internet, etc (mass-media), adică de educaţia nonformală. Scoală (educaţia formală) trebuie să participe activ la formarea personalităţii şi a abilitaţilor elevului, incluzând nevoia de educaţie nonformală a acestuia.

Un gând despre ”Educaţia formală, nonformală şi informală

Comentariile nu sunt permise.