Studiu de specialitate privind comunicarea didactică la elevii cu c.e.s.


Autor: prof. Bâlteanu Dana Veronica
Şcoala cu clasele I-VIII Scaeşti, Judeţul Dolj

Sintagma cerinţe educaţionale speciale este utilizată mai ales în domeniul psihopedagogiei speciale, unde semnifică necesitatea unor abordări diferenţiate şi specializate ale educaţiei copiilor cu dizabilităţi, deficienţe mintale, intelectuale, ale celor cu afecţiuni neuropsihice, neurofiziologice, senzoriale, fizice şi somatice.

Termenul de cerinţe educaţionale speciale C.E.S s-a încetăţenit şi a căpătat o largă circulaţie în ultimii ani, după publicarea documentelor rezultate în urma Conferinţei mondiale în problemele educaţiei speciale,desfăşurată între 7-10 iunie 1994, în oraşul Salamanca,Spania.

Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la educaţie şi calitatea acesteia pentru toţi copiii.Au fost identificate două obiective generale:

1).Asigurarea posibilităţii participării la educaţie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei. Participarea presupune,în primul rând, acces şi apoi găsirea căilor ca fiecare  să fie integrat în structurile care facilitează învăţarea socială şi individuală, să-şi aducă contribuţia şi să se  simtă parte activă a procesului: accsesul are în vedere posibilitatea copiilor de a se integra în şcoală şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia.

2).Calitatea educaţiei, se referă la găsirea acelor dimensiuni ale procesului, conţinuturilor învăţării şi calităţii factorilor educaţionali, care să sprijine învăţarea  tuturor, să asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil,eficient şi efectiv.Comunicarea, consilierea şi orientarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale dau naştere sarcinilor diferite şi dificile pentru cadrele didactice.

Integrarea este un proces complex care  presupune:

ü  a educa acei copii cu cerinţe speciale ăn şcoli obişnuite alături de ceilalţi copii normali;

ü  a acorda sprijin personalului didactic şi managerilor şcolilor în procesul de proiectare şi aplicare a programelor de integrare;

ü  a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinţe educaţionale speciale la programul şi resurselor şcolii obişnuite ;

ü  a încuraja relaţia de prietenie şi comunicarea între toţi copiii din clasa şi din şcoală;

ü  a educa toţi copiii pentru înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre ei;

ü  a ţine cont de problemele şi opiniile părinţilor,încurajându-i să se implice în viaţa şcolii;

ü  a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu C.E.S;

ü  a accepta schimbările radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv-educative din şcoală;

Aşa cum afirma Constantin Cucoş în “Pedagogie”,”Comunicarea pedagogică reprezintă un transfer complex, multifunctional, prin mai multe canale ale informaţiilor între două entităţi(indivizi sau grupuri) ce-şi asuma simultan sau succesiv rolurile de emiţători şi receptori, semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului instructiv-educativ.

În situaţia copiilor cu  cerinţe educaţionale spociale ,comunicarea didactică capătă,din ce în ce mai mult valenţele unei comunicari terapeutice,devine mai intensă, capătă forma comunicării totale, prin diverse metode şi mijloace, care o fac mai eficientă. Amintim aici jocul,modelarea,comunicarea cu ajutorul imaginilor şi cuvintelor.

Comunicarea înseamnă transmiterea şi schimbul de informaţii între indivizi, împărtăşirea impresiilor şi a trăirilor afective, emiterea judecăţilor de valoare, emiterea comenzilor cu scopul de a obţine modificări comportamentale le individ manifestate în cunoştinţele şi reprezentările acestuia. Comunicarea poate fi eficientă,dacă între indivizii ce comunică nu există contradicţii.În caz contrar,efectul nu va fi cel aşteptat.Comunicarea este o necesitate vitală a omului,caracterizând fiinţa umană încă de la apariţia ei.Comunicarea evoluează odată cu societate şi pentru a putea să trăieşti în societate trebuie să comunici.

Actul comunicării   se constituie în procedeele şi mijloacele de transmitere a informaţiilor între persoane. A comunica înseamnă a supravieţui şi a învăţa şi pe alţii să supravieţuiască. Comunicarea se realizeaza prin intermediul limbajului, forma specifică de activitate umană.

În comunicarea şcolară profesorul exercită influienţe de natură educaţională asupra elevilor, în special în procesul de comunicare care constă în schimbul de mesaje între interlocutori.Orice proces de comunicare presupune următoarele elemente: emitătorul-cel care emite o informaţie,receptorul-cel care primeşte informaţia,codul utilizat(verbal,non-verbal), canalul de transmitere a informaţiei (auditiv,vizual), conţinutul şi forma mesajului.

Comunicarea didactică poate fi definită ca un schimb de mesaje cu conţinut specific, între cadrul didactic şi elev.Se realizează în scris, oral, pe cale vizuală. Comunicarea didactică este eficientă atunci când profesorul cât şi elevul respectă anumite cerinţe.În actul comunicării profesorul trebuie să emită mesaje clare, pe înţelesul elevilor cu cerinţe speciale,să utilizeze un limbaj adecvat şi accesibil care să nu îi pună şi mai mult în dificultate, să asigure un climat favorabil comunicarii, să stârnească interesul elevilor pentru situaţia de  comunicare şi pentru receptarea informaţiei transmise.

Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la formularea conţinuturilor verbale.Profesorul, prin modul de comportare în clasă,fată de elev, reuşeşte să fie mai convingător în transmiterea measjului,determinând astfel elevii să fie mai receptivi. (fragment)