Studiu de specialitate – Dezvoltarea culturală a elevilor prin lectură


Autor: prof. înv. primar Nicolescu Mihaela
Şcoala cu clasele I-VIII Plosca, jud.Teleorman

Familia reprezintã  primul mediu de viaţã, social si cultural, al copilului şi, prin valorile pe care aceasta le transmite, pune bazele dezvoltării sale intelectuale, morale şi estetice.

Trezirea şi educarea interesului se realizează, prin acţionarea asupra raportului dintre obiect şi necesitate, asfel încât obiectul – în cazul nostru cartea – să răspundă unei necesităţi intelectuale şi afective a copilului. Această acţionare nu  impune existenţa unui anumit nivel de instruire din partea părinţilor, dar solicită tuturor conştiinţa clară asupra importanţei lecturii în dezvoltarea deplină a copilului şi preocuparea de a-i trezi interesul pentru această activitate.

Manualele şcolare conţin un număr important de cunoştinţe; cu toate acestea ele sunt tratate, şi nu opere literare. Opera literară dezvăluie şi ea aspecte ale realităţii. Ca şi ştiinţa şi ea contribuie la cunoaşterea adevărului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleacă de la cazuri singulare, de la personaje şi acţiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Prin arta evocarii lor, prin complexitatea stărilor sufleteşti trăite de personajele povestirii, prin amploarea acţiunii, prin puterea conflictului, prin bogatia de idei ce determină întreaga logică a întâmplării, scriitorul ne dezvăluie în mod veridic un colţ de realitate. El se adresează în primul rând emoţiei cititorului, îl câştigă prin frumuseţea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justeţea ideilor ce animă, şi lupta eroilor povestirii.

Cartea literară  nu poate şi nu trebuie să înlocuiască un manual de şcoală, dar împreună cu manualul, îndeplineşte un rol deosebit în educarea copiilor. Cu cât opera literară este mai valoroasă cu atât rolul ei educativ este mai puternic.  Dar  rolul educativ al operei literare nu este specific numai literaturii pentru copii. Orice carte bine scrisă  care evocă cu putere realitatea are o influenţă educativă asupra cititorului, copil sau matur. Acesta e şi rolul operei literare de a contribui la educarea şi transformarea omului, apropiindu-l de cele mai înalte valori şi idealuri.

Cum trebuie citită o carte

O carte se poate studia sau citi numai, reţinând ceea ce memoria înregistrează fără niciun efort voluntar. Manualele şcolare, cărţile deşstiinţă necesare instruirii sau specializării cuiva într-un anumit domeniu se studiază.

O carte se citeste într-un anume fel, dupa natura cărtii, după obiectivul urmărit. O carte citită numai pentru destindere nu ridică de obicei probleme. Cu totul altfel stau lucrurile cu lecturile făcute în vederea unui anumit scop sau cu cele ce stârnesc un anumit interes. Fiindcă cititorul nu poate reţine totul, este nevoit să selecteze, oprindu-se numai la ceea ce îl interesează cu adevărat. Pentru aceea este nevoie de anumite însemnări, de extragerea unor citate, de formularea unor concluzii. Curent se spune: orice carte se citeşte cu creionul în mână. Adulţii folosesc adesea creionul pentru a face sublinieri, adnotari marginale. Procedeul este imitat şi de adolescenţi şi chiar şi de copii. Volumele din bibliotecile şcolare şi publice stau mărturie a acestui mod crud şi barbar de  a trata o carte. Sublinierile şi adnotările fiind contra indicate, cititul cu creionul în mână are rost atunci când e cu creionul şi caietul în mână. E mult mai practic a se nota pe caiet. Cartea trebuie adesea returnată, în vreme ce caietul ramâne.

În şcoală se practică obiceiul rezumării textelor citite pentru a împiedica uitarea să le pună în umbră. Fără a fi greşit acest procedeu este cel puţin incomplet şi dăunător cititorului de buna credinţă. Rezumând un text, elevul va ajunge la concluzia că singurul lucru important găsit într-o operă este firul narativ, privându-se astfel de bucuria bogaţiei lecturii. Elevii trebuie obisnuiţi să realizeze şi observaţii personale pe marginea textelor citite. Oricât de stângace acestea reflectă modul în care un elev a interiorizat opera respectivă. O astfel de apreciere, chiar conţinând mici erori este de preferat uneia reproduse din critica de specialitate.

Am aflat în urma numeroaselor investigaţii făcute în şcoli că numărul elevilor din clasele mici care îşi fac notări în legatură cu operele citite nu este prea mare. Caietele cu rezumate cerute de profesori se fac adesea formal, alteori se copiază de la alţii, iar alteori mai simplu, de pe internet.

Cel mai important este ca elevul să înţeleagă ce a citit, apoi să fie în măsură să deosebească ce este bun, util, instructiv de ceea ce este rău, inutil, dăunător, astfel încât să poată forma o opinie despre cartea citită. Fără acestea lectura unei cărţi poate oferi câteva clipe de desfătare, de folosire plăcută a timpului, de alungare a plictiselii, dar fără un prea mare profit moral sau intelectual. (fragment)