Modalităţi de depăşire a barierelor în comunicare


Autor: ed.  Antonica Chilea
Grădiniţa  PP nr. 5 Lugoj, Timiş

Deşi pare simplu înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atâtea metode de exprimare şi manifestare.

Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Comunicarea este aceea care asigură dispoziţii intelectuale şi emoţionale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe.

Specificul comunicării didactice este determinat de conţinuturile educaţionale vehiculate, de finalităţile didactice urmărite, de caracterul sistematic şi organizat al acesteia, de subordonarea în raport cu un set de norme şi principii psiho-pedagogice şi de particularităţile relaţiei educator-elev.

Pentru a evita blocajele care pot interveni în comportamentul comunicativ al copilului o educatoare competentă va trebui să ştie că atitudinea de interlocutor se învaţă şi că aceasta presupune:

  • a şti cum să asculţi;
  • a asculta până la capăt;
  • a arăta interes faţă de tema abordată;
  • a arăta interes faţă de punctul de vedere al celuilalt;
  • a ţine seama de punctul de vedere al celuilalt.

Se înţelege că preşcolarul nu poate dobândi o asemenea maturitate, dar comportamentul lui într-o relaţie de comunicare poate fi orientat, dirijat, conştientizat pentru a obţine un asemenea mod de a interacţiona.

Se consideră în general că a transmite informaţii unei persoane este suficient dar, se scapă din vedere impactul pe care îl au cuvintele asupra interlocutorului, atât din punct de vedere emoţional cât şi din punctul de vedere al înţelegerii informaţiilor. Din această cauză ajungem să fim dezamăgiţi de faptul că vorbele noastre nu au avut efectul dorit.

La baza unei comunicări eficiente care să nu ducă la blocaje, stau mai multe condiţii.

Una dintre acestea ar fi iniţiativa comunicării care constă în a avea curajul exprimării unei atitudini vizavi de fapta petrecută şi în asumarea responsabilităţii sentimentelor şi dorinţelor noastre şi nu ascunderea exprimării sentimentelor de frica unor posibile repercursiuni negative.  Pentru încurajarea iniţiativei comunicării dintre copil spre educatoare se impune ascultarea a ceea ce doreşte să spună acesta şi nu desconsiderarea copilului datorită lipsei sale de experienţă. Astfel, nu este de dorit ca adultul să formuleze şi să ia o atitudine superioară prin care îşi impune supremaţia fie verbal: “Tu eşti mic nu ştii nimic”, “Când vorbesc eu, tu să taci!”, “Desenează cum îţi spun eu!”, fie nonverbal (privirea “de sus”, încruntată, glaciară, evitarea privirii copilului, zâmbet “superior” , ironic).

Pentru o comunicare eficientă este preferabilă tratarea copilului de pe poziţia de egalitate ca şi cum ar fi cel mai bun prieten al nostru dar acesta să fie  conştient de existenţa unor limite şi a unei ierarhii. Comunicând cu copilul este bine ca acesta să simtă că i se acordă atenţie, că există tot timpul un contact vizual şi o postură care să indice ascultarea, că nu mai are de ce să-i fie frică fiindcă spune ce simte şi ce doreşte. Altfel spus, să simtă că manifestăm respect faţă de persoana sa.

În cadrul unei comunicări eficiente un rol important îl are modul în care ne exprimăm dorinţele, bucuriile, neplăcerile; cum spunem NU atunci când situaţia o cere fără a jigni interlocutorul (“Mi-ar face plăcere ca data viitoare să lucrezi mai ordonat!”). (fragment)