Impactul etichetării asupra elevilor


Autor: prof. Crina Salnicean
Colegiul Tehnic”Aurel Vlaicu”, Baia Mare

Teoria etichetarii a fost dezvoltata de Howard Becker in cartea sa din 1963 “Cei din afara: Studii de sociologie deviationista”. Aceasta teorie spune ca “deviationist este acela la care eticheta a fost aplicata cu succes; comportament deviationist este comportamentul pe care il eticheteaza astfel oamenii.”

Teoria afirma ca un comportament “problema” este acel comportament care a fost etichetat drept problematic; ca actul etichetarii este cel care creeaza problema, si nu indivizii: ”daca imi spui destul de des ca sunt o problema, voi sfarsi prin a-ti demonstra ca ai dreptate”. Cand  etichetele sunt atasate oamenilor, poate fi dificil pentru un individ sa mai scape de ele; individul poate ajunge sa le accepte, le interiorizeaza si crede ca sunt adevarate. Astfel , procesul de etichetare poate crea rapid imagini distorsionate despre sine, eticheta devenind caracteristica definitorie.

In educatie, etichetarea este folosita in funcrie de experienta profesorului: cand un profesor ia o clasa noua, el va tinde sa imparta clasa in trei categorii: copii “buni”, elevi “rai” si aceia care nu se remarca nici prin conformitate, nici prin deviere.Numele elevilor din primele doua categorii sunt invatate imediat de profesor, in timp ce pe cei din categoria reziduala ii va invata mai incet.Aceste concluzii pe care le trage profesorul intr-o maniera atat de selective din comportamentul elevilor si procesul de categorizare la care acestea conduc, actioneaza ca o definitie a situatiei in care se afla profesorii si elevii insisi.Aceasta definitie reda planul pentru toata interactiunea viitoare dintre cele doua parti.

Elevii se bazeaza pe profesori sa le furnizeze un concept despre sine; sa le spuna cat sunt de grozavi sau cat de prost se descurca.Alti elevi sau profesori vor ajunge  sa recunoasca eticheta pe care un elev si-a atras-o si se vor purta in consecinta fata de acel elev pe baza acestei etichete déjà existente.Desi nu este imposibil pentru un elev sa scape de o eticheta, acest lucru devine extrem de greu, odata ce eticheta este foarte cunoscuta.

Profesorii compara adesea perceptiile lor despre elevi si aceasta consolideaza etichetele si le pot crea chiar un consens;un profesor, care nu a predat niciodata unui anumit elev , poate sti despre el sau ea prin etichetele atasate acestuia/acesteia de alti profesori.S-a demonstrat , in unele cazuri, ca aceasta poate duce la o profetie negativa care se autoconfirma. Etichetarea poate avea  efecte positive prin lansarea unei profetii  positive, pentru elevii etichetati drept “straluciti”, insa poate avea si efecte negative, ducand la insucces scolar.

Cancelariile sunt o  alta sursa  de profetii negative care se adeveresc- efectul halo. Unele cadre didactice eticheteaza fratii pe care nu i-au cunoscut inca, pe motiv ca acestia sunt exact ca fratele/sora lui/ei. In unale cazuri, elevii noi sunt etichetati pe motiv ca numele lor sunt asociate cu un grup etnic, cultural sau social. Prin aceasta teorie au fost explicate si rezultatele slabe ale anumitor elevi: asteptarile mici conduc la realizari reduse. Astfel s-a ajuns la concluzia ca tot ce e necesar pentru ca un copil sa nu aiba esec , este ca profesorii sa aiba asteptari sporite fata de ei. Aceasta abordare prezinta cateva probleme:

–  etichetele nu se “lipesc” intotdeauna, pot fi contrazise de alte etichete, respinse de copii sau negate de parinti;

–    teoria etichetarii  se aplica numai in anumite circumstante, cand etichetele sunt consolidate, consistente si sunt aplicate de o alta persoana importanta, autoritara;

–   Teoria”copilului incapatanat” a introdus ideea ca intotdeauna copiii pot fi manipulati pentru a accepta etichetele;

–   Este greu de dovedit ca etichetarea este un factor major al rezultatelor bune;

– Este dificil sa eliminam alti factori care contribuie la anumite achizitii, cum este maturizarea elevilor in special in studiile longitudinale.

–  Influenta valorilor si asteptarilor profesorului asupra succesului elevilor merita studiate.

Patru factori par sa determine probabilitatea ca un elev sa accepte o eticheta: cat de des sunt etichetati, cat de important este pentru ei cel ce-I eticheteaza, cati altii aplica aceeasi eticheta, cat este de publica eticheta. Procesul de etichetare are loc in timp si implica o serie de manevre si negocieri prin care eticheta elevului este construita gradual.

Efectele negative ale etichetarii pot fi minimalizate, daca profesorii:

-garanteaza ca actiunile si nu oamenii sunt in centrul etichetarii;
-sunt constienti de etichetele pe care le folosesc chiar ei , de felul in care comunica si cum le-ar putea ele afecta relatiile cu elevii;
-adopta o atitudine sceptica in discutiile din cancelarie despre reputatia elevilor si despre efectul “halo”;
-sunt cinstiti si pozitivi in acceptarea contributieie elevilor la clasa;
-garanteaza ca judecatile lor nu trec dincolo de dovezile existente;
-pun accentual mai degraba pe progresul individual decat pe comparatia cu alti elevi.