Metode didactice moderne utilizate în învăţământul şcolar actual


Autor: prof. înv. primar Onofrei Maria
Școala cu clasele I –VIII Drăgănești, jud. Neamț 

Dezideratele de modernizare şi perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţia sporirii caracterului activ-participativ al metodei de învăţare, pe aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, care să-l implice pe copil direct în procesul de învăţare, stimulându-i creativitatea, interesul pentru nou, dezvoltarea gândirii, reuşind să aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului său potenţial. Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor. Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade, Cerghit, Mucchielli) metodele didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în:

  • metode tradiţionale/clasice: expunerea, conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia;
  • metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare.

Însă nu tot ce este „vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este „nou” este şi modern. Dintre aceste moderne metode didactice fac parte cele ce duc la creşterea gradului de participare – implicare a copiilor, la dezvoltarea structurilor cognitiv motrice şi practico-aplicative a acestora. Definitoriu pentru folosirea metodelor activ-participative este caracterul lor stimulativ, din punct de vedere fizic şi psihic, precum şi posibilitatea alternării activităţilor individuale şi de grup, în scopul atingerii „optimum-ului” motivaţional şi acţional la nivelul copiilor care se văd angajaţi şi trebuie să îşi asume noi roluri şi responsabilităţi în propria formare.Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări; aceste metode se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovaţie. Tendinţele principale ale înnoirii şi modernizării metodologiei de instruire ar fi:

  • valorificarea deplină a metodelor în vederea activizării preşcolarilor, a participării lor efective la dobândirea cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor;
  • accelerarea caracterului formativ al tuturor metodelor de instruire utilizate în activitatea de predare-învăţare;
  • aplicarea cu prioritate a metodelor activ-participative centrate pe copil.

Creşterea ponderii metodelor activ-participative nu înseamnă renunţarea la metodele clasice de învăţământ, la cele de transmitere şi asimilare a informaţiei. Metodologia modernă operează schimbări care ţin de pondere, dar mai ales de valorizare, de sporirea potenţialului formativ al metodelor clasice prin accentuarea caracterului lor euristic şi activ-participativ.

Învăţământul modern promovează metodele de învăţare active, învăţarea bazată pe însuşirea experienţei conceptualizate a omenirii, dar şi pe investigaţia proprie a realităţii şi formarea de cunoştinţe şi experienţe prin efort propriu. A instrui nu mai înseamnă a-l determina pe preşcolar să-şi înmagazineze în minte un volum de cunoştinţe, ci de a-l învăţa să ia parte la procesul de producere a noilor cunoştinţe. (fragment)