Studiu privind orientarea şcolară şi profesională în şcoala românească


Autor: prof. Soponar Dora,
Liceul Teoretic “Ioan Buteanu”, Şomcuta Mare

În contextul prefacerilor de la nivel socio-politic, intern şi european,    consilierea, în şcoală, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de flexibilizare a factorilor educaţionali, menite să atenueze posibilele dezechilibre, să valorifice potenţe şi să responsabilizeze adaptarea dinamică a adolescenţilor la viaţa şcolară şi ulterior la inserţia lor în socialul naţional şi universal.

Consilierea şi orientarea şcolară (COŞ) este astăzi tot mai mult înţeleasă ca o activitate complexă, indispensabilă vieţii adolescentului. Adolescentul nu are încă identitate, el este în căutarea şi în formarea sinelui. COŞ îl ajută să conştientizeze unicitatea sa, să şi-o accepte şi să şi-o asume. Dacă nu ştie să se înţeleagă şi să se accepte, adolescentul poate avea probleme de conflict interior acerb, să se revolte contra modelelor pedagogice şi tipurilor instituţionale; ca răspuns la incapacitatea de adaptare, acesta poate să-şi piardă sensul valoric şi echilibrul emoţional, să refuze să accepte norme şi valori, fapt care conduce la o stare de insecuritate; să refuze de a se accepta pe sine, pentru că nu i s-a dezvoltat o imagine pozitivă despre sine.

Orientarea şcolară se iniţiază cu scopul de a-l dirija/canaliza pe adolescent spre o evoluţie în domeniul în care demonstrează aptitudini. După ce iniţial, profesorul i-a depistat tipurile de inteligenţă (creativă, logică, matematică) . El are oportunitatea să observe constant şi continuu la elev atât comportamentul cât şi nivelul cognitiv.

Prin urmare, cadrul didactic este prima persoană care ia contact cu nevoile elevului (ceea ce ţine de stadiul primar), care ulterior se transformă în trebuinţe (ceea ce ţine de nivelul evoluat) şi în funcţie de gravitatea acestora să decidă care este persoana cea mai competentă pentru a soluţiona, ameliora sau corecta situaţia. Elevul poate să-şi canalizeze energiile spre ceva care îl poate propulsa în variatele tipuri de relaţii şi contexte pe care le presupune educaţia: olimpiade, concursuri, cercuri de creaţie etc.

El are oportunitatea să observe constant şi continuu la elev atât comportamentul cât şi nivelul cognitiv. Dacă de corectarea/rezolvarea acestora se ocupă cu predilecţie specialistul (psiho-consilier, psiholog, psihiatru, asistentul social, medicul), de prevenirea lor ar trebui să se ocupe, în primul rând, profesorul de la catedră prin asigurarea unui cadru şi climat favorabil dezvoltării. Şi aceasta pentru simplul motiv, că dascălul se află cel mai mult în contact direct cu elevul.

În procesul educativ, din perspectiva instruirii diferenţiate, profesorul trebuie şi poate să devină un sfătuitor, un dirijor al elevului şi al grupului. El indică pentru aceştia sursele de informare, îi asistă în autoformare, îl orientează şcolar şi profesional şi totodată organizează activitatea didactică. Consilierea individuală sau de grup îl va conduce pe dascăl la descoperirea cauzelor lipsei de motivaţie pentru şcoală, pentru o anumită disciplină sau pentru un anumit profesor. Procesul de observaţie, pe care profesorul îl parcurge continuu, îl conduce la sesizarea stării de spirit a adolescenţilor, a dificultăţilor pe care aceştia le pot întâmpina în familie, şcoală, societate. (fragment)