Scurt studiu referitor la importanţa persuasiunii în comunicarea didactică


                                                Autor: prof. Soponar Dora,
Liceul Teoretic “Ioan Buteanu”, Şomcuta Mare

Orice comunicare este o încercare de a influenţa. Comunicarea didactică are drept model intenţia de a modifica personalitatea receptorului în sensul dorit şi prefigurat de finalităţile educaţionale propuse. E vorba deci de un proces complex de generare de comportamente durabile, motivate si integrate, ori de schimbarea unor atitudini si comportamente ale elevilor. Pentru realizarea acestor obiective, sunt puse in mişcare un ansamblu de canale si de proceduri care să facă mai profitabile intervenţiile didactice.

Nu e suficient să se enunţe o informaţie pentru ca aceasta să influenţeze comportamentul si nu e destul nici ca sursa care o enunţă să fie expertă sau să atragă. Deci, dacă profesorul doreşte cu adevărat să-l influenţeze pe elev va trebui să-şi propună în mod explicit atingerea acestor finaliăţi. Puterea exercitată de comunicare în calitatea ei de factor de influenţare a celuilalt este indiscutabilă, de aceea se pare că dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuadării sunt cele două laturi inseparabile ale unui proces de comunicare didactică.

Pentru a putea discuta despre rolul stategiei persuasive a profesorului in actul de comunicare trebuie să facem mai întai distincţia clară între cele două noţiuni care tind mereu a fi folosite una în locul celeilalte şi anume: convingerea şi persuasiunea.

Termenul convingere are o circulaţie mai largă în limbajul cotidian, însă trebuie precizat că înţelesul conceptual al convingerii este legat de dimensiunea raţională a personalităţii, de componentele intelective puse in mişcare de individ atunci când asumă sau respinge o idee. A convinge înseamnă a proba, a aduce dovezi pe linia rationalităţii. O astfel de întemeiere se face prin tipurile de raţionamente pe care le analizează logica- ca ştiinţă, care presupune anumite reguli, legi logice, a căror respectare este condiţia necesară a validităţii. Putem considera aşadar convingerea drept procesul de asumare de către individ a unei idei în baza temeiurilor de ordin raţional care susţin ideea în cauză. Un lucru trebuie amintit aici şi anume, faptul că oamenii nu se nasc cu convingeri, ci trebuie să şi le formeze, această formare începe de la vârste fragede şi continuă pe parcursul întregii vieţi, astfel că unii dintre primii formatori de convingeri sunt dascălii, iar principalul instrument de formare a lor va fi comunicarea didactică. Trebuie însă să spunem că nu întotdeauna, noi, dascălii reuşim să convingem şi să formăm convingeri, iar atunci când apar aceste situaţii trebuie să apelăm la efectele persuasiunii. 

Termenul persuasiune circulă cu înţelesuri dintre cele mai diverse, multe din utilizările sale fiind neadecvate. Conform DEX, persuasiunea semnifică acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. În această accepţie persuasiunea este strâns legată de convingere şi deci, de latura raţională a personalităţii noastre.

Dacă convingerea este asociată unei idei asumate de toţi în virtutea unor determinări care nu ţin de individ (legile de funcţionare a intelectului), persuasiunea este asociată cu o idee care se impune doar la un individ sau la un grup restrâns, în virtutea unor determinări individuale( interes, impresionabilitate, context individual).

Persuasiunea vizează atitudinile şi comportamentele, adică afectează în mod direct domeniul privat al fiecărui individ, domeniul de exprimare a propriei sale personalităţi, care-l diferenţiază de ceilalţi. A convinge înseamnă a defini schimbarea de opinie ca rezultat al unui mers in doi, comunicatorul si destinatarul, fără învingător şi învins, cu un statut  egal. Persuasiunea esta percepută ca o înfrangere, ca o derută, ca o plecăciune în faţa altuia, ca recunoaştere a puterii celuilalt, de aceea se spune că a convinge este plăcerea raţiunii, iar a persuada este deliciul inimii. (fragment)