Numărul 11 / februarie 2012:

data apariției: 19 februarie 2012
Pentru numărul 12 / martie 2012, puteți trimite articolele până pe 15 martie! Articolele trimise după această dată vor apărea în numărul 13 al revistei, respectiv numărul pe luna aprilie 2012. Vă rugăm să citiți cu atenție CONDIȚIILE DE PUBLICARE!

Later edit: Pentru numărul 12 mai primim articole până pe 18 martie!

Competența emoțională și rolul ei în dezvoltarea armonioasă a copilului

Autor: psiholog educational, prof. Carmen Ioniță,
Grădinița nr. 94, București

Dezvoltarea – din punct de vedere emoțional – cuprinde abilitatea de a identifica, de a înțelege și de a răspunde la propriile emoții și ale celorlalți într-o manieră sănătoasă. La vârsta preșcolară, copiii care au o formare solidă din punct de vedere emoțional manifestă o toleranță mai mare la frustrare, se implică în mai puține conflicte și prezintă mai puține comportamente autodistructive.

Există trei variabile care pot facilita dezvoltarea emoțională:

* temperamentul copiilor și nivelul de dezvoltare;
* socializarea copiilor cu părinții și suportul oferit de mediul în care trăiește;
* modul în care educatorii și cei care au grijă de copii accentuează, de asemenea,  alfabetizarea emoțională.
La acesta, mai putem adăuga:
* modelele parentale de care beneficiază copilul în educație;
* tipul de autoritate parentală la care se raportează copilul în primii ani;
* imitația (ca mecanism psihologic);
* experiențele copilului (de tip pozitiv și\sau negativ, luând în discuție mai ales pe cele de tip traumă;
* mediul stimulativ al grădiniței -amenajarea adaptată a spațiului educațional, utilizarea mijloacelor și strategiilor de lucru adecvate, adoptarea unei stil didactic modern, eficient, care să optimizeze calitatea actului instructiv-formativ-educativ.

În ceea ce privește competența emoțională, aceasta  a fost definită în mai multe feluri, cea mai cunoscută definiţie fiind cea oferită de Denham S. (1998): ,,Competenţa emoţională este abilitatea de a înţelege, exprima şi regla emoţiile.” Atunci când competenţa emoţională este optim dezvoltată, cele trei abilităţi sunt interdependente şi acţionează corelat într-un mod integrat și sinergic. Continuarea

Prezentarea ofertei educaționale – un nou opțional: Dezvoltare Personală

Autori: lector univ. dr. psiholog Florinda Golu,
Universitatea București
psiholog educational, prof. Carmen Ioniță,
Grădinița nr. 94, București

„Dezvoltare personală” este un program formativ, de activitate opțională implementat în grădinițele din București. Autoarele programei scolare aprobată de inspectorat sunt lector univ. dr. psiholog Florinda Golu și psiholog educațional Carmen Ioniță. Menționam că acest program este conceput la nivelul mai multor arii curriculare și are eficiență atât la nivel didactic, cât și din punct de vedere terapeutic.

Născut din nevoile psihologice, personale ale copilului, aceasta nouă activitate își propune să stimuleze, să exerseze, să amplifice abilitățile cognitive, emoționale, relaționale ale copilului dar și să identifice eventualele întârzieri în dezvoltare, blocajele de comunicare și emoționale și să introducă o notă recuperatorie și puternic antrenantă în universul interior al copilului preșcolar. (Golu și Ioniță, 2009)

Așadar, programul formativ „Dezvoltare personala” se prezintă sub o multiplă finalitate:

* facilitează realizarea unor achiziții și beneficii psiho-comportamentale la copiii preșcolari;
* oferă părinților un tablou complet al indicatorilor cognitivi și comportamentali ai maturizării copilului;
* nu în ultimul rând, poate constitui un sprijin concret și un veritabil ghid pentru optimizarea activităților instructiv-educative și formative din grădiniță.

Conținuturi tematice:

1. Cunoașterea de sine și a celorlalți.
2. Cunoașterea și redarea unor expresii faciale și corporale.
3. Realizarea de contacte verbale și nonverbale între copii.
4. Exprimare și relatare a unor fapte, întâmplări, trăiri în prezența celorlalți.
5. Antrenarea grupului ca întreg și formarea sentimentului de apartenență la grup.
6. Exersarea jocurilor de rol și a conduitelor prosociale.
7. Realizare de proiecte în grup.
8. Explicare și interpretare de proverbe\fabule.
9. Creare de povești.
10. Realizare de corespondențe pe criterii logice.
11. Stabilire de contrarii (perechi de contrarii).
12. Relaxare prin angajare tactil-kinestezică. Continuarea

Studiu de specialitate – Învăţarea la vârsta preşcolară

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Grăd. Nr. 1, Roşia de Amaradia, Jud. Gorj

Vârsta preşcolară este o perioadă de evoluţie spectaculoasă a conduitei ludice; evoluţie  ce nu se mai găseşte în nici o altă perioadă a vieţii. Adaptarea la noul mediu va fi de lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată, atât din partea copilului însuşi, cât şi a adulţilor care-l susţin. În grădiniţă, copilul îşi continuă construirea propriei identităţi. Crescând, copilul începe să relaţioneze cu cei de-o seamă, trecând de la „jocul în paralel“, la cel „împreună cu“ ceilalţi copii, câştigându-şi şi consolidându-şi imaginea de sine.

La preşcolar, învăţarea apare combinată cu jocul. Bazată pe asimilarea şi sedimentarea cunoştinţelor, învăţarea conduce la elaborarea unor comportamente noi care satisfac mai bine necesităţile adaptative ale copilului. În preşcolaritate sunt întâlnite învăţarea socială şi învăţarea didactică.

Învăţarea socială se realizează ca urmare a contactelor interpersonale ale copiilor, cu adulţii sau cu cei de-o seamă cu şi în situaţii de viaţă diverse. Oferă prilejul de a asimila o serie de experienţe socioumane, semnificaţii şi valori sociale, stiluri comportamentale, roluri şi comportamente, modalităţi de adaptare, acomodare şi armonizare interpersonală. Activitatea de joc a copiilor cere cooperare. De aceea copilul este nevoit să înveţe să stabilească uşor contacte interpersonale, să respecte tovarăşii de joc, să-şi inhibe anumite comportamente agresive, să se acomodeze relativ uşor la noile situaţii, să-şi coordoneze eforturile cu ale celorlalţi în vederea atingerii scopurilor fixate, să contribuie constructiv prin informaţie, opinii, aprecieri la desfăşurarea activităţii. Pentru că învăţarea socială este o învăţare participativă, copilul îşi însuşeşte toate aceste comportamente participând efectiv în diverse situaţii la diverse activităţi pentru că orice situaţie, orice eveniment, orice activitate este furnizoare de experienţă socială. Preşcolarul are nevoie de ceilalţi. Continuarea

Studiu de specialitate – Importanța activităţilor de dezvoltare a vorbirii la preșcolari

Autor:.ed. Trancă Maria
Grad.nr.1 Roșia de Amaradia /Jud.Gorj

Pregătirea copiilor din grădiniţă pentru şcoală se înscrie ca unul dintre obiectivele majore ale învăţământului preşcolar şi vizează atât latura formativă cât şi latura informativă,revenindu-ne ca sarcină formarea unor deprinderi de exprimare corectă şi formarea deprinderilor necesare citit-scrisului în clasa I.

Aceste sarcini le-am realizat prin joc,povestiri,lecturi după imagini, memorizări,etc.Jocul didactic deţine locul important dintre cele mai eficiente forme de muncă şi învăţătură cu preşcolarii.

În acest fel,am ales obiectivele majore ce le-am urmărit în cadrul activităţilor de dezvoltare a vorbirii.

Pornind de idea că jocul este activitatea pe care copilul o acceptă,nu cu intenţia de a învaţa,ci de a se distra,l-am folosit din plin în formarea deprinderilor de exprimare corectă,uşurându-le astfel integrarea în procesul instructiv-educativ din şcoală.

Astfel,în grădiniţă,copiii îşi însuşesc anumite deprinderi care formează o bază apreciativă pentru sistemul de cunoştinţe,predate în şcoală,îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală,li se dezvoltă capacitatea de a se depune eforturi susţinute în vederea realizării cerinţelor pe care le implică viaţa în şcoală.

I.A.Comenius creează un sistem de educaţie şi învăţământ care are drept scop perfecţionarea omului cu ajutorul educaţiei. Pornind de la această idee, Comenius considera că educaţia intelectuală a copiilor trebuie să aibă scop cunoaşterea realităţii înconjurătoare.Educaţia intelectuală trebuie să se desfăşoare în mod organizat,după un plan şi prin mijloace care să ducă la acumularea unor cunoştinţe folositoare pe care copiii să le înţeleagă, şi să le aplice în viaţă.Comenius cerea ca în educaţia intelectuală să se ţină cont de dezvoltarea copilului şi de posibilităţile lui de asimilare.Totodată,el socotea că însuşirea cunoştinţelor trebuie să se facă pe cale intuitivă,prin mai multe simţuri,să aibă caracter consistent şi sistematic.Vorbind despre educaţia intelectuală,el acordă o atenţie deosebită însuşirii limbii materne.În acest sens,Comenius arată că vocabularul copiilor trebuie îmbogăţit treptat,că ei trebuie învăţaţi să pronunţe cuvintele clar şi corect. Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Gr.nr.1 Roșia de Amaradia/jud.Gorj

Menirea educaţiei este aceea de a pregăti armonizarea vieţii individuale cu  viaţa socială, ceea ce înseamnă achiziţionarea de către individ a unor facultăţi sufleteşti graţie cărora să poată fi implicat in viaţa spirituală a comunităţii şi să  poată participa la activitatea specifică organismului social. Deşi educaţia nu poate face totul,ea poate contribui foarte mult.Fără a exclude rolul eredităţii, noi, dascălii, trebuie să ştim că “a educa inseamnă a exercita conştient şi intenţionat ,cu plan şi cu metodă o înrâurire asupra individului ,in scopul de a forma din el omul pozitiv,atât pentru societate cât şi pentru el insuşi. Avem sarcina şi datoria să îi dezvoltăm şi să îi disciplinăm inteligenţa, afectivitatea şi voinţa, prin conformarea lor funcţională la legile logice,morale şi etice.Odată cu aceste deprinderi normale de funcţii sufleteşti generale, omul trebuie să primească o anumită specializare profesională,care să îl facă util şi necesar societăţii.

Integrarea socială a individului se face de la o vârstă fragedă,atunci când este subiect al educaţiei timpurii in creşă sau in grădiniţă.

Pedagogia socială ne furnizează datele referitoare la  formarea  personalităţii copiilor in conformitate cu cerinţele societăţii,ale comunităţii in care vor creşte şi o vor aservi.

Invăţământul adaptat regionalismului educativ a fost o directivă românească ,derivată din filosofia purităţii valorilor rurale.In procesul actual,complex de transformare globalizatoare educaţia are  rolul de a mijloci adaptarea ,in primul rând prin comunicarea interumană..Educaţia sprijină direct transformările şi noile exigenţe sociale prin instruirea adaptată la o societate in permanentă schimbare.Invăţământul românesc are ca finalitate educaţională dezvoltarea conştiinţei necesare continuării propriei formări pe tot parcursul vieţii.Individul trebuie să inveţe să devină cetăţean al planetei fără a –şi pierde rădăcinile,jucând un rol si in viaţa propriei natiuni şi a comunităţii locale de unde provine.

Orientarea educaţiei spre a învâţa să fiiasigură dezvoltarea multilaterală a omului, calitătile de individ-cetăţean in slujba propriei  naţiuni,dar şi a lumii. Continuarea

Studiu de specialitate – Cunoașterea psihologică a copilului preșcolar

                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
                                                                                 Grădiniţa Nr.1 Roșia de Amaradia

Perioada preşcolară este una de rapide achiziţii intelectuale, de dezvoltare a gândirii copilului. El pipăie, combină, exprimă – în acelaşi timp acţionează, gândeşte acţiunea şi o vorbeşte. Copilul este în plină evoluţie a operaţiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea şi proprietăţile sale.

Este important să cunoaştem copilul deoarece numai aşa îi asigurăm o creştere sănătoasă, o dezvoltare a proceselor psihice ca, în final să facă faţă cerinţelor de mai târziu impuse de activitatea şcolară. Dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a copilului depinde de modul cum ştie adultul să-l susţină în a-şi edifica propriul destin.

Cunoaşterea copilului semnifică activitatea sistematică a educatorilor şi părinţilor pentru identificarea suporturilor sale ca personalitate şi proiectarea corectă a strategiilor educaţionale favorizând în fiecare etapă a dezvoltării valorificarea şi amplificarea potenţialului nativ. Pentru a ajunge la o cunoaştere cât mai completă şi mai complexă copilului am parcurs o serie de etape în colectarea informaţiilor. O primă etapă a reprezentat-o întâlnirea cu părinţii cu unii dintre ei purtând discuţii chiar de la înscrierea copilului în grădiniţă. O altă etapă a reprezentat-o convorbirile individuale cu copiii apoi complexele activităţi de evaluare pe care le parcurgem în primele două săptămâni de la începutul anului şcolar. Vizitele la domiciliu au reprezentat prilejuri speciale de studiu ale manifestărilor copilului în cadrul familial (comportament, limbaj, atitudine). Discuţiile individuale cu părinţii au reprezentat modalităţi de obţinere a informaţiilor pe care doream să le cunoaştem sau să le transmitem.  Continuarea

Curriculum la decizia şcolii – factor de motivaţie pentru o învăţare de calitate

Autor: prof. înv. primar Șugar Anca Ioana
Șc. cu cls. I-VIII „Dr. Vasile Lucaciu” Satu Mare

Şcoala românească de azi este în plin proces de restructurare şi reorganizare. Rolul şcolii este de a-i ajuta pe toţi tinerii să reuşească în viaţă. Reuşita în viaţă este condiţionată de reuşita şcolară. Se impune atât revalorizarea dimensiunii subiective a actului educaţional, cât şi crearea unui spaţiu educaţional care să contribuie la restabilirea dialogului dintre individ şi societate, subiectiv şi obiectiv, raţional şi afectiv. Se produc astfel mutaţii importante în sfera sistemului de valori şi se aduce în prim plan individualitatea.

Legea învăţământului stabileşte ca ideal educaţional al şcolii româneşti dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative. Omul viitorului trebuie să posede şi cunoştinţe de matematică, algoritmi, scheme logico-matematice care să-l ajute să înţeleagă şi să opereze cu noţiuni specifice. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI precizează că educaţia trebuie organizată în jurul a 4 tipuri fundamentale de învăţare, care pe parcursul vieţii constituie pilonii cunoaşterii:

A  învăţa să înveţi; A învăţa să faci; A învăţa să trăieşti împreună cu alţii; A învăţa să fii;

Modificările apărute în evoluţia societăţii româneşti, şi nu numai, se reflectă şi în modul de organizare şi derulare a învăţământului, de la nivel macroeducaţional , până la ora de curs. Continuarea

Inteligenţa emoţională – EQ

Autor: prof. înv. primar  Șugar Anca Ioana
Șc. cu cls. I-VIII „Dr. Vasile Lucaciu” Satu Mare

Am putea porni descrierea inteligenței emoționale lansând următoare întrebare:

Ce înseamnă succesul? Fiecare om are propria definiţie a succesului.

Succesul înseamnă să-ţi îndeplineşti scopul. Bineînţeles că pentru a-ţi atinge scopul ai nevoie de inteligenţă. Cu toţii ştim că a fi inteligent înseamnă capacitatea de a face conexiuni între informaţiile înmagazinate în memorie, de a le ordona eficient.

Se întâmplă deseori ca dintre doi elevi, unul cu rezultate foarte bune la învăţătură şi unul cu rezultate medii sau chiar slabe, acesta din urmă să ajungă directorul unei instituţii importante şi ajungem să ne întrebăm ,,cum se poate?”. Răspunsul ar putea fi ,, un grad de inteligenţă emoţională mai ridicat.

EQ este inteligenţa care ne face să ştim cum să ne gestionăm emoţiile şi cum să comunicăm eficient cu ceilalţi astfel încât să ne atingem scopurile. Evident este necesar să fim şi inteligenţi pentru atingerea scopurilor.

Termenul de ,,inteligenţă emoţională” a fost folosit prima dată într-un articol din anul 1990 de către psihologii Peter Salovay şi John Mayer . Cu toate că acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligenţa emoţională pot fi datate până la arhicunoscuta afirmaţie a lui Socrate ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi”. În biblie, atât în Noul  cât şi în Vechiul Testament ,, Nu fă altuia ce ţie nu-ţi place” şi ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” pot fi văzute ca elemente ale inteligenţei emoţionale. Continuarea

Educarea interesului pentru lectură

Autor: prof. înv. primar  Boudi Melania
Şc. cu clasele I-VIII ,,Dr. V. Lucaciu”  Satu Mare

Îmi place să cred că atunci când se naşte un copil, în fiecare casă se întemeiază o bibliotecă. Ca învăţător, mi-am dorit întotdeauna ca şi în sala de clasă să întemeiz o  bibliotecă cu ajutorul elevilor. Aşa, în urmă cu vreo 14 ani, pe o etajeră  din sala de clasă au început să apară primele cărţi. În cadrul activităţii  ,, Cartea  este prietena mea” una dintre sarcini a fost alegerea unui citat pentru biblioteca noastră: Cartea este o luminiţă pe care altcineva a aprins-o pentru mine să-mi lumineze clipele de singurătate.

Elevii au înţeles repede tâlcul citatului  şi au început să împrumute cărţi din biblioteca clasei pe care le-au epuizat  în scurt timp. Apoi, am făcut vizite la biblioteca şcolii şi  la biblioteca judeţeană. Majoritatea au devenit cititori pasionaţi.

Au trecut de atunci ani buni. Elevii au plecat, dar cărţile au rămas.În sala de clasă avem acum  o adevărată bibliotecă cu cărţi de toate genurile, mai multe dicţionare,  ca într-o familie cu mulţi copii cărora le place să citească. Cărţile vechi, uzate, sunt recondiţionate de câte ori este nevoie  la orele de abilitare manuală şi sunt privite cu respect, deoarece unele sunt mai în vârstă decât elevii mei.  Continuarea

Locul şi rolul jocului în activitatea copilului preşcolar

Autor: prof. înv. preşc. Ştefancu Ioana
Grădiniţa cu P.P. NR. 22 Braşov

Jocul şi jucăria sunt doua elemente nelipsite în copilărie. Prin joc se poate pune piatra de temelie în constituirea copilului ca viitor cetaţean responsabil în societate. De aceea în cadrul programului ,,Educaţi aşa’’ am atras atenţia părinţilor că nu este suficient să cumpere jucării copiilor ci să se joace cu ei şi cum să o facă.

Copilul începe cunoaşterea cu mâinile. În jocul său cu obiectele,observă diferenţe ale proprietăţilor ca mărime,culoare,formă.Asemenea experienţe îl implică în procese notabile de clasificare, generalizare,de formare a conceptelor şi de rezolvare a problemelor.De exemplu, plăcerea de a se juca folosind un set de cuburi colorate,îl învaţă să le folosească în modalităţi diferite, conducându-l spre abilitatea ulterioară de a le folosi in operaţii matematice mai grele pe care le foloseşte in rezolvarea problemelor. Îngrijind florile si animalele de la ,,Colţul viu’’, copilul învaţă noţiuni importante referitoare la dezvoltarea fiinţelor – a plantelor şi animalelor.

Dimensiunea cognitivă şi intelectuală, imaginativă, de gândire a jocului este doar un aspect al puternicei sale infuenţe în învăţarea copilului,atât în stadiul de dezvoltare curent, cât şi ca pregătitor pentru învăţarea ulterioară. În ciuda unor prejudecăţi despre posibilitătile reduse de învăţare din experienţa proprie a copiilor,o bună parte din formarea lor este constituită prin autoformare.  Continuarea

Studiu referitor la minciuna întâlnită la şcolarul mic

Autor: instit. Popină Mirela,
Şcoala Nr.12, Buzău

Intenţionez, în cele ce urmează, să mă refer la unele date din studii personale referitoare la minciuna la şcolarul mic.

Multe din comportamentele deviante ale preadolescenţilor şi adolescenţilor au la bază minciuna cu care s-au obişnuit în perioada copilăriei. Dacă în prima parte a copilăriei afirmaţiile mincinoase ale copiilor nu constituie propriu-zis o tulburare de comportament, în măsura în care nu afectează relaţiile sociale şi nu aduce prejudicii grupului de apartenenţă, începând cu vârsta de 6-7 ani, minciuna capătă alte conotaţii. Sinceritatea, ca viitoare trăsătură de caracter, precum şi debarasarea de aserţiuni mincinoase se modelează numai prin colaborarea tuturor factorilor educaţionali.

Viaţa grupului, a clasei, nu poate fi concepută decât având la bază relaţii de sinceritate, de încredere reciprocă. Această încredere este compromisă de un cuvânt, un gest, o atitudine ascund o minciună. Învăţătorii trebuie să înlăture şi să prevină orice formă de minciună şi de a promova comportamentul caracteristic formării unei personalităţi morale.

Foarte timpuriu, copilul realizează că viaţa în societate implică uneori disimulări şi simulări variate. El descoperă că până şi părinţii lor mint din politeţe, din cochetărie, din solidaritate, din interes, din rea-voinţă. Copilul sesizează că, deşi condamnată de morală, minciuna este răspândită în societate.

Până la 6 ani, creaţiile mincinoase evidenţiază că ele sunt declanşatede dorinţa de a ocoli şi de a compensa slăbiciunile şi temerile sale.

Pornind de la rezultatele unui studiu privind minciuna la şcolarul mic, propun câteva sugestii metodologice privind educarea copiilor în spiritul adevărului şi dreptăţii.

Referitor la acest fapt, am aplicat un chestionar unui număr de 368 de elevi cu vârsta cuprinsă între 7 şi 11 ani din oraşul Buzău. Chestionarul a cuprins următoarele întrebări: Continuarea

Studiu de caz – Motivaţia învăţării la şcolarul mic

Autor: instit. Popină Mirela,
Şcoala Nr.12, Buzău

Epoca în care trăim este dominată  de  o puternică  expansiune  a  ştiinţei  şi  tehnicii în  toate  domeniile  de  activitate  şi  de accelerare  continuă  a   ritmului  de  viaţă..

Creşterea rapidă a volumului de informaţii  în  toate domeniile, uzura accelerată  a cunoştintelor, pretinde adaptarea continuă a  obiectivelor şcolii, a conţinutului, formelor şi metodelor de învăţământ acestei dinamici  informaţionale.

Toate aceste condiţii externe influențează elevii orientându-i în însăşi  atitudinea lor faţă de învăţare, care , la cei mai mulţi dintre ei, este activă şi conştientă, corespunzând cerinţelor mereu crescânde ale societăţii.

Creşterea  volumului informaţional a dus, mai ales, la încărcarea planurilor de învăţământ, a programelor şi manualelor şcolare, ceea ce a condus la suprasolicitarea  funcţiilor  mnemice. Aceste condiţii afectează randamentul activităţii elevului şi , uneori , chiar sănătatea lui. Cauzele  acestei situaţii ar trebui căutate mai ales în predare şi, de asemenea, în lipsa unei  motivaţii  puternice  la  şcolari  faţă  de  sarcinile  lor.

Motivaţia este o dimensiune fundamentală a personalităţii, o variabilă internă cu rol de suport în elaborarea diferitelor procese şi capacităţi psihice. Este un ansamblu de factori care determină comportamentul subiectului, pune în mişcare conduita omului, furnizând energia necesară  funcţionării şi menţinerii  în  stare  activă a diferitelor procese psihice.

Motivaţia  constituie un ansamblu  de impulsuri, pulsiuni interne, energizări sau activări, stări tensionale sau mobiluri ale acţiunilor şi conduitei umane. (Paul Popescu‑Neveanu).

Subiectul  studiului  de  caz  este  colectivul  clasei  a II –a C (24elevi), de  la  Şcoala  Nr.12,  judeţul Buzău. Continuarea

Influenţa regimului de viaţă şi odihnă asupra sănătăţii şcolarului mic

Autor: instit. Popină Mirela,
Şcoala Nr.12, Buzău

Dacă la şcoală copilul desfăşoară activitatea după un program şi acesta este orarul clasei, ajuns acasă, el intră în „imperiul libertăţii”,uneori, necontrolate şi, în consecinţă, dăunătoare.  Desigur că există şi familii în care programul de viaţă este mai rigid decât cel de la şcoală, dar acestea sunt puţine.

Am considerat utilă abordarea acestei teme din dorinţa de a realiza  o unitate şi o concordanţă între viaţa de la şcoală şi cea petrecută în familie. Prin regim de viaţă se înţelege programul care reglementează activitatea şi odihna copilului pe timp de 24 de ore, incluzând activităţile din şcoală, mesele, pregătirea temelor şi a lecţiilor, timpul de odihnă şi cel de somn.

Regimul corect de activitate şi odihnă are un rol extrem de important pentru copilul de vârstă şcolară, datorită solicitărilor psihice şi fizice ale învăţătorului în condiţiile vieţii moderne care impune dezvoltarea personalităţii elevului.

Nu toţi părinţii ştiu că oboseala nervoasă poate duce la eşecuri, insuccese şcolare şi tulburări ale sănătăţii. Mulţi şcolari nu au un program raţional de muncă şi odihnă bine organizat, pregătirea lecţiilor durează prea mult, o bună parte dintre ei învaţă şi seara târziu, invaţă şi duminica, dorm insuficient şi, ca urmare, sunt obosiţi.

Regimul de viaţă al şcolarului care cuprinde felurite activităţi, trebuie astfel organizat încât să permită realizarea tuturor solicitărilor cu minimum de efort fără oboseală. Un astfel de rezultat se obţine prin respectarea ritmului intern al organismului şi a unor reguli generale care stau la baza organizării igienice a regimului zilnic de viaţă. Câteva reguli igienice generale: dozarea efortului în raport cu posibilitatile, particularităţile şi sănătatea organismului; alternarea activităţilor mai grele cu altele mai uşoare; alternarea ritmică a activităţilor cu odihna; gradarea activităţilor depuse. Continuarea

Educarea auzului fonematic

Autor: instit. Popină Mirela,
Şcoala Nr.12, Buzău

Pentru copilul normal dezvoltat din punct de vedere intelectual şi care nu are “probleme” în ceea ce priveşte capacitatea de emisie a sunetelor şi de recepţie auditivă, constituirea şi formarea opţională a aspectului fonetic, lexical şi gramatical al limbajului, în general, decurge normal. În caz contrar, limbajul nu urmează de la sine o evoluţie normală şi poate deveni un handicap al succesului în învăţătură, încă din clasa întâi.

Rostirea corectă a cuvintelor ne ajută să valorificăm exact conţinutul logic al noţiunilor folosite, ale propoziţiilor şi a frazelor. Pe lângă aspectul neplăcut, o pronunţare neglijentă ridică serioase dificultăţi în înţelegerea celor spuse. O dicţie bună, în concordanţă cu specificitatea fonetică a limbii, pe lângă faptul că dă vorbirii un aspect sonor plăcut, o notă distinsă, pune în valoare şi intenţiile, gândurile vorbitorului.

Fiecare cuvânt are o anumită structură fonologică, un anume echilibru între consoane şi vocale, între silabe, căruia nu i se poate aduce nici o schimbare, decât cu preţul mutilării adevăratei lui expresii fonale. Orice cuvânt are în cadrul structurii sintactice, un rol precis. Aflarea rostirii potrivite dă vorbirii culoare, căldură, vigurozitate şi înţeles.

Ţinând seama de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de unele disfuncţii neuromotrice şi psiho-sociale, precum şi de cerinţele dezvoltării şi perfecţionării vorbirii şi comunicării la această vârstă, direcţiile de activitate au vizat motricitatea generală şi fono-articulatorie, ritmul, respiraţia, articularea sunetelor, auzul fonematic, gestica şi mimica.

  1. Măsuri privitoare la educaţia laturii fonetice a limbajului. Continuarea

Studiu – Autentic sau kitsch în riturile de trecere din comunităţile rurale din Maramureşul istoric

Autor: prof. Soponar Dora,
Liceul Teoretic”Ioan Buteanu”, Şomcuta Mare

Ritualul este conservator, dar şi sensibil la schimbare. “Ciclul ritual oferă un cadru instituţional în care preocupările de fiecare zi, legate de aspectele fundamentale ale vieţii şi morţii, precum şi însemnătatea lor existenţială pot fi reprezentate public. Aşadar, ciclul ritual este un context prin care pot fi explorate schimbările mediului social economic şi politic.” Aceste schimbări şi-au pus amprenta asupra ciclului ritual, mai ales asupra naşterii şi a nunţii, înmormântarea păstrează încă caracteristicile ritului. Astfel, în ceea ce priveşte obiceiurile legate de naştere, acestea s-au pierdut, păstrându-se doar o parte dintre ele. Modul tradiţional de aflare a sexului copilului ce urma să se nască a fost înlocuit de unul modern, şi anume ecograful. Actantul principal în cadrul naşterii – moaşa şi obiceiul moşitului s-au pierdut odată cu apariţia maternităţilor unde nasc acum femeile din comunităţile rurale. În locul scutecelor făcute din gatiile tatălui, copilul este îmbrăcat acum cu costumaşe cumpărate de la magazin sau primite în dar la botez sau cu alte ocazii. La fel s-a întâmplat şi cu pătuţul şi scaunul de mers din lemn, care au fost înlocuite cu cărucioare şi scaune de mers moderne. Se mai păstrează ceremonialul religios al botezului, cel laic este păstrat şi el dar cu unele modificări. Mâncăruri tradiţionale servite cu acest prilej au fost fie înlocuite cu alte reţete aduse de la oraş, fie li s-au adăugat feluri noi. Astfel, după moda preluată de la restaurante, masa începe acum cu un aperitiv rece care cuprinde chiftele, şniţele, brânză, salam, legume, etc., se mai pregătesc încă câteva feluri de prăjituri, reţete noi aduse din alte părţi. Locul ceteraşilor care cântau la botejune a fost luat de casetofoane, pikc-up-uri, combine muzicale, radio-uri, etc. Pe lângă muzica tradiţională se ascultă muzică disco, dance, manele, etc. Darurile s-au schimbat şi ele, jumătatea de litru de horincă care se aduna la botez a fost înlocuită fie cu bani, fie cu lucruri necesare pentru nou-născut (haine, biberoane, scutece de unică folosinţă, cărucioare). Continuarea

Studiu de specialitate – Rolul școlii și al familiei în viața elevului

Autor: instit. Anton Ancuța Liliana
Școala cu clasele I-VIII Glodeanu Sărat, Județul Buzău

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Pentru o bună colaborare între aceşti doi factori este nevoie de multă comunicare din partea lor. Părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii ci şi datoria morală de a contribui activ la educaţia acestora; această sarcină nu aparţine în excusivitate şcolii.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin modele de conduită oferite de membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în cadrul familiei. Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare masură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor social şi moral.

Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care contribuie prin mijloace specifice la formarea tineretului. Familia este prima şcoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuinţele elementare ale copilului şi de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei ramân, uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia.

“Pecetea pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual-moral al personalităţii propriilor copii se menţine toată viaţa.” (M. Golu).  Continuarea

Studiu de specialitate – Rolul limbajului în comunicarea interumană și în dezvoltarea psihică a copilului

Autor: instit. Anton Ancuța Liliana
Școala cu clasele I-VIII Glodeanu Sărat, Județul Buzău

         Prin intermediul limbajului oamenii cooperează, iși însușesc experiența socială pe care mai apoi o generalizează, cunosc trăirile altora și își transmit propriile gânduri, idei, sentimente, emoții, se implica activ în viața socială, își formează în cele din urmă, atât conștiința individuală cât și conștiința socială.

Relația dintre gândire și limbaj este foarte strânsă și nu putem concepe unul dintre aceste fenomenefără celălalt – în afara limbajului nu se poate vorbi de formarea noțiunilor, a judecăților și raționamentelor, fără el nu există abstrctizări și generalizări, nu se poate înțelege sau rezolva o problemă.

Și celelalte procese și funcții psihice: imaginția, memoria și voința sunt influențate și organizate calitativ de limbaj. Însăși personalitatea umană se formează și se exteriorizează prin intermediul limbajului. La nivel uman, principiul verbalizării trebuie să fie unul dintre principiile importante de explicare a comportamentului său.

Învățătorul sau educatorul trebuie să rețină că numai punându-l pe copil în situația de a-și verbaliza propriile stări și procese psihice (să spună ce vede, ce aude, ce gândește, ce simte) va crea condițiile psihologice favorabile conștientizării limitelor sau avansurilor realizate în percepție , gândire, memorie, deci, va putea conduce și organiza mai sigur chiar procesul învățării.

Limbajul se realizează cu ajutorul limbii. Limbajul și limba sunt indisolubil legate, ele formând o unitate. O limbă “moare” dacă oamenii încetează să o mai folosească în procesul comunicării și al gândirii. Și totiși, niciodată aceste noțiuni nu se confundă, ele reprezintă realități distincte.

Limbajul este un fenomen psiho-fiziologic care se constituie în ontogeneză. Însușirea limbajului este un process complex care începe din primul an de viață și se continuă, se perfecționează odată cu trecerea timpului prin comunicare verbală și sub influența împrejurărilor concrete de viață și a relațiilor noi stabilite între ființa umană și realitatea înconjurătoare. Continuarea

Jocul didactic la ciclul primar

Autor: instit. Anton Ancuța Liliana
Școala cu clasele I-VIII Glodeanu Sărat, Județul Buzău

Adaptarea copilului la munca şcolară se realizează dând caracter de joc multor activităţi didactice desfăşurate în primele săptămâni de şcoală. În felul acesta conţinutul învăţământului apare în forme atractive iar dobândirea deprinderilor constituie pentru copil izvor de satisfacţii reale. Utilizarea jocurilor matematice contribuie la însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinţe legate de mulţimi, elemente simple de logică matematică, numeraţie, operaţii cu mulţimi, propoziţii logice şi numerice.

Adaptarea copiilor la viaţa şi activitatea şcolară nu este uşoară. Odată cu intrarea în şcoală (la 6 – 7 ani), copilul nu renunţă cu uşurinţă la comportamentul ludic ce i-a intrat în obişnuinţă în anii preşcolarităţii. E drept, acum el este apt să practice conştient şi cu suficientă motivaţie activităţi de altă natură decât jocul, cum sunt învăţătura, munca şi creaţia, prima dintre ele fiindu-i cu totul specifică. Aşa cum preşcolarul se află la vârsta jocului, şcolarul de clasa I se află la primul contact autentic cu învăţarea organizată şi sistematică. El are imaginea acestei realităţi, în anumite limite se complace în ea, în sensul că e prea mare tendinţa de a învăţa să citeşti, să scrii, să socoteşti, să te avânţi în cunoaştere pe calea cititului şi pe calea explorării organizate a realităţii cotidiene, ca să poţi renunţa cu uşurinţă la asemenea ocupaţii şi să rămâi la simpla practicare a jocului. Dar, la această vârstă, e încă prea puternică motivaţia jocului, mai ales la şcolarul de clasa I. Continuarea

Cauzele și efectele tulburărilor de limbaj

 Autor: instit. Anton Ancuța Liliana
Școala cu clasele I-VIII Glodeanu Sărat, Județul Buzău

Instruirea limbajului este o activitate care necesită efort din partea individului , este un proces cu o dinamică complexă, este una dintre cele mai complicate priceperi omenești.

În categoria tulburărilor de vorbire sunt incluse toate deficiențele de înțelegere și exprimare orală, de scriere și citire, de mimică și articulare.

Orice tulburare, indiferent de forma sa, care se restrânge negativ asupre existenței ori a percepției limbajului, face parte din categoria tulburărilor de limbaj.

“Prin tulburările de limbaj înțelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât și al perceperii, începând cu dereglarea diferitelor componente ale cuvântului și până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă”. (M. Guțu)

Analizând cauzele care generază abaterile de vorbire, se constată că acestea pot fi împărțite in trei mari categorii, și anume: Continuarea