Studiu de specialitate: Procesul instruirii ca act de comunicare


Autor: prof. Popescu Mihaela,
Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj

Procesul instruirii este, în esenţă un act de comunicare, prin care profesorul şi elevii schimbă mesaje pentru realizarea optimă a obiectivelor pedagogice. Că adesea reuşita actului pedagogic este asigurată de calitatea comunicarii,  se ştie. În sens larg, comunicarea didactică însăşi se distinge prin câteva particulărităţi : concordanţa cu obiectivele urmărite de procesul instruirii; asigurarea transferului de informaţii importante sau al conţinutului purtător de instruire ;  producerea şi generarea învăţării prin folosirea metodelor activ participative  în procesul de instruire.

O examinare teoretică a  comunicării didactice relevă un emiţător ; unul sau mai mulţi receptori ; repertoriul emiţătorului – ansamblul cunoştinţelor şi experientelor anterioare cu care emiţătorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul receptorului – ansamblul cunoştinţelor şi experienţelor anterioare cu care receptorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul comun al emiţătorului şi al receptorului – ansamblul cunoştintelor şi experientelor anterioare pe care emiţătorul şi receptorul le au în comun şi pe baza cărora se realizeză procesul de comunicare ; canalul de comunicare interpus între emiţăor şi receptor.

Dubla calitate a profesorului şi elevilor de a fi pe rând emiţător şi receptor facilitează dialogul educator-educat. De altfel, putem vorbi de o comunicare didactică numai când cele două repertorii, cel al emiţătorului şi al receptorului, se intersectează. Fireşte, canalul de comunicare dintre emiţător şi receptor poate fi perturbat de o serie de factori  precum: zgomotul, suprapunerea de sunete, auzul defectuos, vocea slabă etc. Între aceştia, însă, zumzetul elevilor, poate fi tolerat, daca devine manifestul unei sarcini de lucru în grup.

Esenţial, o comunicare didactică se considera eficientă dacă aceasta îmbină mai multi analizatori. În acest sens, o serie de statistici au scos în evidenţă că  comunicarea didactică ocupă 70% din tmipul alocat instruirii, restul de 30%, fiind destinat comunicării vizuale sau non-verbale. Ne vom referi, în continuare, la câteva caracteristici, obstacole şi reguli ale unei comunicări eficiente. Astfel, la nivelul educabilului, o comunicare eficientă  se distinge prin : claritatea mesajului, evitarea formulărilor ambiguë; structura logică  a mesajelor transmise; prezentarea interesanta a materiei predate ; asigurarea unui climat adecvat comunicării. (fragment)