Tehnici de evaluare a randamentului şcolar la matematică (II)


Autor: prof. înv. primar Antoaneta Onel
Școala cu cls. I-VIII, Sagna, Neamț 

– continuare din nr. 6 – 

II.  SEMNIFICAŢIILE CONCEPTULUI DE RANDAMENT ŞCOLAR

 Randamentul şcolar exprimă eficienţa procesului de predare-învăţare la un moment dat şi la sfârşitul unei periode de şcolarizare a unui ciclu, grad, profil sau formă de învăţământ, fiind evidenţiat de estimarea raportului dintre rezultatul didactic ideal(şi necesar) proiectat în documentele şcolare şi rezultatul didactic obţinut în pregătirea elevilor.(Ioan Bontaş)

Evaluarea randamentului şcolar presupune valorificarea tuturor operaţiilor analizate anterior, ţinând seama de următoarele criterii:

– rezultatele şcolare (interpretate în sens cantitativ şi calitativ)
-comportamentul elevului (privit în sens psihologic şi pedagogic)
-succesul şcolar (analizat în raport de obiectivele generale şi de progresul sau regresul realizat individual şi colectiv)
-calitatea procesului de învăţământ (comportamentul cadrelor didactice şi elevilor, reuşita şcolară)

Evaluarea rezultatelor muncii şcolare evidenţiază valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa eforturilor depuse de toţi factorii educaţionali şi randamentul muncii de învăţare. Randamentul şcolar este evidenţiat de rezultatele calitative şi include evaluarea rezultatelor obţinute sub toate laturile personalităţii elevului, inclusiv eficienţa pregătirii în plan social.

Randamentul şcolar priveşte succesele şi insuccesele şcolare. Condiţiile unui randament şcolar bun sunt:

-nivelul şi calitatea conţinutului învăţării
-calitatea pregătirii profesionale
-calitatea metodelor şi mijloacelor de predare-învăţare
-modul de organizare a timpului liber al elevilor
-motivaţia învăţării
-calitatea relaţiei cadru didactic – elev
-existenţa condiţiilor de studiu
-calitatea influenţei educaţiei, a factorilor educatori (familie, mass-media), a sănătăţii elevilor, a calităţii evaluării cunoştinţelor

III.  TEHNICI DE EVALUARE A RANDAMENTULUI ŞCOLAR 

Strategiile de evaluare reprezintă moduri de alegere şi combinare a metodelor, tehnicilor şi probelor de evaluare a randamentului şcolar şi de stabilire a momentului în care ele se aplică în conformitate cu obiectivele urmărite şi cu conţinuturile selectate. În funcţie de cantitatea de informaţie încorporabilă de către elevi, analiştii au stabilit două tipuri de evaluări: parţială şi globală. În funcţie de perspectiva temporală, se identifică: evaluarea iniţială, continuă şi finală. Iar în funcţie de sistemul de referinţă pentru emiterea valorilor, delimităm: evaluarea clasificatorie şi autocentrică.

Metodele de evaluare sunt căi, instrumente, modalităţi de acţiune prin care evaluatorul obţine informaţii în legătură cu randamentul şcolar al elevilor, cu performanţele acestora, cu nivelul de stăpânire al cunoştinţelor, de formare al abilităţilor, prin raportarea la obiectivele propuse şi la conţinuturile ştiinţifice.

Tehnicile de evaluare reprezintă formele concrete pe care le îmbracă metodele şi presupun utilizarea de instrumente de evaluare pentru a putea fi puse în practică. Există patru tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare:

  • tehnica impulsiei globale (cea mai subiectivă)
  • scările de specimen (se aleg diferite modele reprezentative ale diferitelor niveluri de calitate, de la „insuficient” la „foarte bine”; notarea se face prin compararea lucrărilor elevului cu unul din aceste modele)
  • metoda analitică (se acordă câte un calificativ pentru fiecare item ales spre examinare)
  • metoda determinării frecvenţelor (constă în stabilirea tipurilor de greşeli după un studiu diagnostic prealabil)

Didactica tradiţională aşază la baza evaluării numai indicatori de ordin cognitiv (cât ştie elevul) iar pedagogia contemporană se extinde asupra altor indicatori, cum ar fi: capacitatea de aplicare a cunoştinţelor în practică, nivelul dezvoltării intelectuale, personalitatea şi conduita elevului (aptitudini, interese, valori, convingeri, atitudini).

Strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acţiunii evaluative care să ofere elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu dar, mai ales, ceea ce pot să facă. Principalele tehnici alternative sau complementare de evaluare al căror potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul elevului sunt: observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.  (va urma)